Stop motion workshop #10

Stop motion workshop #10

Stop motion workshop #10

Limba: RO

Câteodată ne oprim din ce facem și observăm momentul. Poate ne concentrăm atenția pe ceva din exteriorul nostru - pe felul în care lumina traversează sucul de portocale din pahar, sau poate observăm ceva din interiorul nostru - cum ne-a făcut să ne simțim întâlnirea cu cineva drag. În acest atelier ne propunem să explorăm ambele lumi. Încetinind timpul, putem sonda lumea complexă a emoțiilor, ca mai apoi să transformăm aceste experiențe intime în expresii artistice unice, folosind mediul dinamic al animației. 

În prima parte a atelierului, copiii vor avea ocazia să discute despre emoții prin intermediul jocurilor și exercițiilor. Pornind apoi de la una dintre emoțiile explorate, vor crea împreună, ghidați de coordonatorii workshopului, o animație stop motion, lucrând cu obiecte, colaje și culoare pentru a spune o poveste prin intermediul imaginilor. 

Atelierul este un prilej de familiarizare cu noțiuni de bază ale animației stop motion (cadre fotografiate individual, în care obiectele sunt mutate puțin câte puțin), dar și un context psihoeducativ în care copii să își exprime și înțeleagă propriile emoții.

Atelierul este dedicat copiilor cu vârste între 7-10 ani. Durata workshopului este de 3 ore.

Coordonatorii workshopului:

Mihai Păcurar artist interdisciplinar. Preocupările lui investighează relațiile care apar în triunghiul om - mediu - tehnologie și au o puternică tentă ecologistă.

Ștefana Rarău este psihoterapeut cognitiv-comportamental cu formări în terapia centrată pe scheme și psihodramă, lucrând cu drag atât cu adulți, cât și cu copii și adolescenți. 

Selma Dragoș este regizoare și dramaturg. Facilitează ateliere pentru copii, profesori și părinți și coordonează activitățile YoungARTA.

__

Evenimentul face parte din proiectul 𝘍𝘪𝘭𝘮 𝘙𝘦𝘤𝘪𝘱𝘦𝘴 𝘧𝘰𝘳 𝘔𝘦𝘯𝘵𝘢𝘭 𝘏𝘦𝘢𝘭𝘵𝘩/𝘍𝘪𝘭𝘮𝘦 𝘴̗𝘪 𝘥𝘪𝘢𝘭𝘰𝘨𝘶𝘳𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘴𝘢̆𝘯𝘢̆𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘦𝘮𝘰𝘵̗𝘪𝘰𝘯𝘢𝘭𝘢̆, care reunește trei cinematografe de artă din Europa – Cinema Centre Romuva din Kaunas, Lituania, Astor Cinema din Atena, Grecia și Cinema ARTA din Cluj-Napoca, România – cu scopul de a familiariza publicul cu potențialul cinematografiei europene de a îmbunătăți sănătatea emoțională și mintală. 

Proiect cultural co-finanțat de Europa Cinemas (@europacinemas), Subprogramul 𝘊𝘳𝘦𝘢𝘵𝘪𝘷𝘦 𝘌𝘶𝘳𝘰𝘱𝘦/𝘔𝘦𝘥𝘪𝘢, Collaborate To Innovate.

Derzeit haben wir keine zukünftigen Vorstellungen geplant.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

Wir empfehlen auch


MEANDRE / MEANDERS Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
MEANDRE / MEANDERS
Online
MAI PRESUS DE ORICE / THIS ABOVE ALL Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
MAI PRESUS DE ORICE / THIS ABOVE ALL
Online
VERONICA Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
VERONICA
Online
VERONICA SE ÎNTOARCE / VERONICA COMES BACK Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
VERONICA SE ÎNTOARCE / VERONICA COMES BACK
Online
SALTIMBANCII / THE CLOWNS Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
SALTIMBANCII / THE CLOWNS
Online