Konrad Wolf abordează numeroase aspecte care țin de rolul și locul artistului în socialism în filmul său din 1978. Acesta îl are ca protagonist pe Kemmel (jucat deopotrivă blând și tăios de Kurt Böwe), un sculptor modest care trăiește cu soția și fiul său la periferia Berlinului, și care se află într-un constant conflict interior alimentat de așteptările pe care le are societatea de la el în combinație cu ceea ce crede el că ar fi menirea unui artist – două lucruri care rareori converg. Una dintre operele lui preferate, un relief realizat cu pasiune, ajunge să strângă praf într-un depozit. Sculptura care poartă numele filmului este întâmpinată cu șoc și dezamăgire din partea tuturor, o dezamăgire care evident se răsfrânge și asupra sa.
Wolf optează să spună povestea într-o manieră deliberat distantă și eliptică, fragmentând evenimentele în instantanee precis observate, păstrând totuși o cronologie clară și fără a se îndepărta prea multe de paradigme narative clasice. Wolf reflectă asupra condiției artistului în general, iar filmul lui funcționează ca o lupă îndreptată spre Germania de Est a anilor 70’.
Filmul de ficțiune va fi precedat de două scurtmetraje românești din perioada socialistă.