My Lost Russia / Țara mea pierdută

My Lost Russia / Țara mea pierdută Astra Film Festival 2018

My Lost Russia / Țara mea pierdută

Astra Film Festival 2018

În orășelul rusesc Efremov, camera lui Pasternak descoperă o galerie de personaje ale căror povești converg într-o imagine a Rusiei din acea perioadă: fermierul ruinat, care îi scrie președintelui Putin cerând să i se facă dreptate, preotul, care inaugurează în sfârșit biserica cea nouă după ani de zbucium, dansatoarele de striptease, care visează să se facă profesoare, pesimistul de serviciu, care declară că Efremov e cel mai rău loc de pe pământ, recruții, care se pregătesc să plece în Cecenia. Viața orășelului e explorată într-o manieră discretă, neintruzivă, cu note de nostalgie și, uneori, de umor. Din toate poveștile oamenilor puse laolaltă, vom înțelege ce s-a schimbat, ce e pe cale de a se schimba și ce nu se va schimba niciodată în Efremov și în Rusia. Au trecut 14 ani de când My Lost Country a fost pentru prima oară proiectat la Astra Film Festival, oferind publicului sibian o sugestivă călătorie în străfundurile "sufletului rus". Se poate schimba ceva cu adevărat într-un orăşel rusesc? Iată că a venit vremea să aflăm.

În acest moment, nu avem programată nicio reprezentație viitoare.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

Îți recomandăm


BUNĂ SEARA, IRINA! / GOOD EVENING, IRINA! Cinemateca Online
disponibil până la 31.12, 72h de la achiziționarea biletului
BUNĂ SEARA, IRINA! / GOOD EVENING, IRINA!
#dramă
Online
SALTIMBANCII / THE CLOWNS Cinemateca Online
disponibil până la 31.12, 72h de la achiziționarea biletului
SALTIMBANCII / THE CLOWNS
Online
ILUSTRATE CU FLORI DE CÂMP / POSTCARDS WITH WILD FLOWERS Cinemateca Online
disponibil până la 31.12, 72h de la achiziționarea biletului
ILUSTRATE CU FLORI DE CÂMP / POSTCARDS WITH WILD FLOWERS
Online
POVESTEA DRAGOSTEI / THE STORY OF LOVE Cinemateca Online
disponibil până la 31.12.2022, 72h de la achiziționarea biletului
POVESTEA DRAGOSTEI / THE STORY OF LOVE
Online
COLIERUL DE TURCOAZE / THE TURQUOISE NECKLACE
disponibil până la 31.12.2023, 72h de la achiziționarea biletului
COLIERUL DE TURCOAZE / THE TURQUOISE NECKLACE
Online