Calan, the Bagpiper / Calan, micul cimpoier

Calan, the Bagpiper / Calan, micul cimpoier Astra Film Junior 2017

Calan, the Bagpiper / Calan, micul cimpoier

Astra Film Junior 2017

Calan, în vârstă de 10 ani, locuiește cu familia lui într-o cabană în mijlocul Parcului Național. În apropiere se află reședința de vară a Familiei Regale Britanice. Uneori, Calan îl vede pe Prințul Charles plimbându-se pe dealuri. Calan cântă la cimpoi într-un ansamblu deja cunoscut în regiune, care susține săptămânal concerte la primăria din sat. Deși i se pare destul de complicat, îi face plăcere și merge la cursuri de cimpoi de trei ori pe săptămână. Anul acesta, Calan va fi prezent la parada de deschidere a Jocurilor Scoțiene, va purta kilt și va cânta la cimpoi în fața Reginei Marii Britanii, Elisabeta a II-a. Va fi unul din cei peste o sută de cimpoieri care vor mărșălui alături de sportivi.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


DE CE TRAG CLOPOTELE, MITICĂ? / WHY ARE THE BELLS RINGING, MITICA? Cinemateca Online
disponibil până la 31.12, 72h de la achiziționarea biletului
DE CE TRAG CLOPOTELE, MITICĂ? / WHY ARE THE BELLS RINGING, MITICA?
Online
MARFA ȘI BANII / STUFF AND DOUGH Cinemateca Online
disponibil până la 31.12.2022, 72h de la achiziționarea biletului
MARFA ȘI BANII / STUFF AND DOUGH
Online
Acasă I ❤ DOC: Top 10 cele mai bune documentare românești post-1989
19:00 - Friday, 17 May
Acasă
Arcub - Hanul Gabroveni
Dida / Dyad / Diada FESTIVALUL FILMULUI EUROPEAN 2024
18:00 - Friday, 10 May
Dida / Dyad / Diada
Cinema Union