Ocean Hill Drive + Permutations / Permutări + Civilians / Civili

Prin cadre statice emanând un aer sinistru și concentrându-se pe umbre ce pulsează și a căror sursă filmul decide să nu o divulge, ci doar să o sugereze, Ocean Hill Drive abordează un fenomen foarte puțin cunoscut numit “shadowflicker’, care are loc în suburbiile orașului Boston. Imagini cu restaurante și locuințe goale, sugerând o atmosferă de calm, sunt întrerupte de scurte umbre recurente, abia perceptibile și totuși neliniștitoare. Sentimentul de amenințare instilat de imagini este potențat de o voce feminină care compilează interviuri cu locuitorii acestui spațiu, din care umanul este absent. Auzim povești ale unor oameni înfricoșați să constate că locuiesc într-un mediu devenit brusc ostil. Ocean Hill Drive poate fi simultan o reușită poveste de groază, o glumă cinematografică (nu ar fi totuși posibil ca ceea ce vedem să fie un efect special?) și un documentar despre o centrală electroeoliană amplasată greșit.

Un mic oraș de lângă mare ne este prezentat prin câteva cadre statice care sunt tot atâtea glume cinematografice. O scenă în care vedem câțiva copii jucând fotbal este brusc întreruptă de spargerea unui geam plasat în fața camerei. Un autobuz pleacă din stație, dar aceiași oameni rămân pe trotuar să aștepte următorul autobuz. Sursa muzicii pe care începem să o auzim la un moment dat, un trompetist pe bicicletă, trece prin cadru în mare viteză. Permutations ne arată că viața este plină de ironie, atunci când e privită dintr-o anumită perspectivă (a camerei de filmat). În timp ce muzica se aude la aceeași intensitate mult după ce biciclistul a dispărut din cadru, filmul pare să atragă atenția că, înainte de a examina realitatea, cinemaul ar putea să se aplece asupra propriilor mijloace de expresie.