100 DE ANI DE PLIMBĂRI PRIN BUCUREȘTI ÎN 21 DE FILME 1

Universul, cum se face un ziar 
România, 1931
produs de „Universul”, București
regia, imaginea: Tudor Posmantir
durata: 21 minute

Ziarul Universul, fondat în 1884 de jurnalistul italian Luigi Cazzavillan, a fost una dintre primele instituții românești care au apelat la reclama cinematografică – între 1911 și 1931 a comisionat nu mai puțin de 7 filme și reportaje publicitare, care din păcate, nu s-au păstrat. S-a păstrat doar această copie a ultimului film promoțional comandat de proprietarul cotidianului de la acel moment, Stelian Popescu, fost ministru de justiție liberal și președinte al Ligii antirevizioniste, care de altfel, se remarcă și în film, fiind portretizat în timp ce dă indicații din biroul său sau gesticulând printre invitați la vernisajul unei expoziții pe care o găzduiește la sediul ziarului. Cele două aripi noi, proiectate de arhitectul Paul Smărăndescu și inaugurate în 1931 reprezintă ocazia acestei incursiuni cinematografice în incintele de lucru ale redacției și tipografiei din palatul „Universul”. Deși versiunea care s-a păstrat este dintr-o fază de montaj intermediară, nefinalizată, e comprehensibil modul de organizare a materialului pe paliere distincte care urmăresc succesiunea etapelor tehnice ale muncii, dar și funcțiile diverselor spații de lucru în economia clădirii: birouri, redacție, tipografie, oficiu telegrafic, librărie, sala de expoziție etc. Legăturile dintre scene sugerează diverse trasee ale informației între conducerea ziarului, redacție și tipografie, care pun în valoare tehnologiile și mijloacele de comunicație moderne pe care le vedem în imagini (sistemul de poștă pneumatică prevăzut în cadrul clădirii se desprinde ca un detaliu inedit).

Dâmbovița apă dulce 
România – Italia, 1943
produs de Oficiul Național Cinematografic, București, INCOM, Roma
scenariu, regia: Pietro Benedetti
durata: 14 minute 

Orele Bucureștiului 
România, 1942
produs de Oficiul Național Cinematografic
scenariu, regie: Witold Klimowicz
imagine: Amédée Morrin
asistent de imagine: Victor Iliu
durata: 60 de minute

Văzut din diverse puncte de stație, de la nivelul străzii, din mașină sau de pe acoperișurile clădirilor înalte, Bucureștiul din toamna lui 1942 nu trădează în niciun fel evidența războiului. Secvențele cu trecători și locuri din capitală pe care le surprinde documentaristul polonez Gustav Klimowicz par să descrie o zi obișnuită din viața unui oraș activ, în care oamenii își văd de drumuri și de viață. La fel ca în multe dintre documentarele din perioada respectivă, spațiile în care zăbovește camera operatorului francez Amédée Morrin sunt cel mai adesea edificiile și zonele emblematice ale capitalei, dar în multe dintre aceste „vederi”, siluetele urbane sunt neobișnuite și uneori greu de identificat pentru ochiul contemporan. Câte un punct de reper cunoscut îți permite să te orientezi în labirintul de străzi cu prăvălii, în forfota de pietoni și trafic rutier din centru sau printre șirurile ordonate de case acoperite de vegetație din cartiere ca Dorobanți sau Cotroceni. Conceput cel mai probabil după modelul extrem de răspândit în epocă al simfoniilor orașului, documentarul „Orele Bucureștiului” a rămas, din nefericire, neterminat. Copia care s-a păstrat conține doar materialul brut al filmului, în care succesiunea cadrelor e parțial organizată tematic, dar unde se pot observa elemente care ar indica o logică de construcție temporală (laitmotivul ceasurilor, micile înscenări cu oameni care pleacă și se întorc acasă), logică spre care trimite, de altfel, și titlul documentarului.

Jurnal ONC nr. 83/1941 
ediție specială despre Rebeliunea Legionară
produs de Oficiul Național al Cinematografiei
durata: 10 minute 

Această ediție specială a jurnalului de actualități realizată la cald de angajații Oficiului Național al Cinematografiei în timpul și imediat după rebeliunea legionară din zilele de 21-23 ianuarie 1941 și difuzată în toată țara la scurtă vreme după evenimente prezintă poziția oficială a guvernului condus de mareșalul Ion Antonescu și compus, după ruptura brutală de vechii parteneri de coaliție legionari, preponderent din reprezentanți ai armatei. Buletinul de știri cuprinde imagini rare de pe străzile Bucureștiului marcat de vâltoarea luptelor de stradă inițiate de grupări legionare, numite „teroriste” de comentariul naratorului, punând accentul pe consecințele devastatoare ale rebeliunii – clădiri și magazine distruse, corpuri incinerate de soldați -, dar și pe acțiunile armatei triumfătoare care, cu acordul și cu susținerea oficialităților germane, a restabilit ordinea în capitală. Ce este omis cu totul din descriere e că țintele principale ale măcelului de pe străzile Bucureștiului au fost evreii, acestora aparținându-le majoritatea magazinelor și caselor jefuite și asediate și ei fiind cele mai numeroase victime umane ale rebelilor legionari. De altfel, nu e pronunțat nici măcar o dată în cele zece minute ale jurnalului de actualități cuvântul „evreu”, iar noțiunea de „pogrom” e, desigur, la fel de absentă.

program și text curatorial realizate de Ana Szel și Andrei Rus