Très Court – Cuvintele femeilor

Festivalul de foarte scurt metraj
RO
Très Court – Cuvintele femeilor Festivalul de foarte scurt metraj

Très Court – Cuvintele femeilor

Festivalul de foarte scurt metraj
RO

Scurtmetraje, 2022, 1h

Vorbite în diverse limbi, subtitrate în română

Très Court International Film Festival prezintă cele mai bune producții mondiale de maximum patru minute, în 50 de orașe din întreaga lume și în 10 orașe din România. La Timișoara, publicul poate vibra pe ritmul filmelor foarte scurte, grupate în 7 selecții tematice, din 2 până în 4 iunie, în exclusivitate la Cinema Victoria. Într-o epocă în care totul accelerează, în care schimbările climatice, sociale, tehnologice se află în centrul reflecțiilor și al dezbaterilor, regizorii și regizoarele își exersează virtuozitatea prin acest format condensat, care surprinde esențialul.

Fie că sunt în fața sau în spatele camerei de luat vederi, femeile se află în centrul acestei selecții. Selecția Cuvintele femeilor este o călătorie în jurul lumii văzută cu ochi feminini, în care umorul și seriozitatea merg mână-n mână, iar ideile preconcepute sunt demontate.

Filme:

#NormaBinariade Género: Niñas (Bernardita Ojeda Salas, Cristián Freire Azzarelli, Chile), 1 contre 3 (Veig Bassili, Franța), 舌 Tongue (Kaho Yoshida, Canada), ¿De qué murió el osito? (Paula Amor, Spania), A Bloody Graveyard Story (Vanessa Stachel, Germania), Bloody Good Period ’Typically’ (Caitlin McCarthy, Anna Ginsburg, Regatul Unit), Dear Diary (Yulong Jones, Statele Unite) El despido (Monica Menéndez Fernandez, Spania), I am whole (Bianca Poletti, Statele Unite), Impénétrable (Juliette Bardin, Franța) Miroir (Baya Massamba-wa, Franța), On The Surface (Fan SissokoIslanda), Oxitocina (Lucía Valverde, Spania), Pas Amoureux (Eugénie Bouquet, Elveția), Stillleben mit Gefühlsunschärfe (Maja Gehrig, Elveția), Temps Attendu (Eden Ducourant, Franța), Text Me When You’re Home (Joanna Lang, Nora Dahlheim, Elveția), Un homme qui m’aime (Frédérique Barraja, Franța), Voyage Céleste (Léa Rouaud, Franța), Zone Sensible (Laetitia Lambert, Franța)

En ce moment, nous n'avons aucune représentation future programmée.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

nous vous recommandons


O LACRIMĂ DE FATĂ / A GIRL’S TEAR Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
O LACRIMĂ DE FATĂ / A GIRL’S TEAR
Online
AMBASADORI, CĂUTĂM PATRIE / AMBASSADORS SEEK COUNTRY Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
AMBASADORI, CĂUTĂM PATRIE / AMBASSADORS SEEK COUNTRY
Online
THE IRON CLAW / GHEARA DE FIER smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
THE IRON CLAW / GHEARA DE FIER
Online