Magnitudinea și multitudinea cazurilor și formelor de abuz împotriva femeilor s-a dezvăluit publicului român, ca lumii întregi de altfel, odată cu mișcarea #MeToo; progresiv, contagiunea spargerii tabuurilor care înconjoară astfel de acte s-a răspândit și la noi, mai ales în mediul artistic. Filmul lui Isabel Coixet se apleacă exact asupra acestui mediu și imaginarului care îl înconjoară și care creează atmosfera viciată necesară pentru a normaliza manipularea și instrumentalizarea vulnerabilității specifice participării într-un act artistic. Studiul de caz al cineastei este scandalul declanșat la teatrul de tineret din Lleida, în Spania, când mai multe foste studente au denunțat hărțuirile directorului instituției, un actor carismatic și un pedagog respectat. Prin împletirea vocilor victimelor acum adulte, care fac actul admirabil de a se scufunda înapoi în confuzia și fragilitatea lor adolescentină, filmul descrie nu doar un eveniment izolat, ci o metodă criminală de a transforma dăruirea specifică atât vocației artistice, cât și pasiunii romantice, într-o formă de aservire fizică și psihologică.