Ceremonia de premiere + Django Reinhardt / Django Reinhardt + Latcho drom / Latcho drom

ONE WORLD ROMANIA #13

Franceză / Franceză, Romani, Turcă, Slovacă, Rajasthani, Maghiar română, engleză / română, engleză

Titlu: Django Reinhardt / Django Reinhardt
Regizor: Paul Paviot
Durată: 26m
Titlu: Latcho drom / Latcho drom
Regizor: Tony Gatlif
Durată: 1h 43m

Django Reinhardt / Django Reinhardt

Unul dintre primele documentare dedicate unui muzician jazz, scurtmetrajul regizat în anul 1957 de Paul Paviot e bazat pe un text scris de Chris Marker, e narat de Yves Montand și debutează cu un motto al lui Jean Cocteau. Dar, mai presus decât orice, este despre legendarul Django Reinhardt, decedat de patru ani la momentul apariției filmului. Prezentând detaliile biografice cele mai importante ale vieții acestuia, filmul e, desigur, marcat de sonoritatea muzicii interpretate de celebrul chitarist de etnie romă, creând o atmosferă delicată, ușor melancolică, la care contribuie întreaga construcție vizuală și narativă realizată de echipa de vis amintită anterior. Precum muzica protagonistului, „Django Reinhardt” e ca o boare de primăvară, aducând un tribut elegant, pe un ton elegiac deloc patetic, personalității celui mai celebru chitarist al epocii și mediului nomad în care a crescut și care a marcat modul de exprimare a talentului său. (de Andrei Rus)

Vezi mai multe detalii

Latcho drom / Latcho drom

În 1993, Tony Gatlif încerca o mișcare îndrăzneață pe teritoriul documentaristicii: docu-musical-ul. Desigur, acest gen hibrid impune de la sine câteva abateri de la regulile documentarului, toate în favoarea unor viniete colorate și pitorești, unde emoția iese la suprafață prin muzică și dans. „Latcho drom” („drum bun” în limba romani) trasează parcursul istoric al romilor prin lume, pornind din civizilația-leagăn (India, Rajasthan), trecând prin Egipt și Turcia, apoi prin Balcani și ajungând într-un final în Franța și Spania. Romii traversează deșertul, satele est-europene, câmpiile și dealurile vestice, făcând slalom printre culturi și trecând cu ușurință de la cel mai extatic dans la cea mai sfâșietoare jale. Filmul nu e lipsit nici de momente de dramatism în perindarea asta prin locuri și vremuri: un băiat cântă despre destinul care l-a condamnat la un exil permanent, o bătrână trecută prin Auschwitz plânge și cântă amarul neamului, în timp ce niște femei hispanice își jeluiesc, tot în cântec, căminele din casele vechi ale Barcelonei, zidite și închise definitiv de autorități. Toate fragmentele sunt mici numere de musical în care dragostea de viață se întrepătrunde cu tragedia, devenind mărturia vie a unei culturi nomade, înscrisă în istorie prin povești și cântece. (de Andreea Chiper)

Festivaluri și premii:

Montréal World Film Festival 1997 - Grand Prix Special des Amériques
Cannes Film Festival 1993 - Un Certain Regard Award