Moșteniri coregrafice: Perspective

Moșteniri coregrafice: Perspective

Moșteniri coregrafice: Perspective

La 30 de ani de la dispariția lui Oleg Danovski, seria documentară „Moșteniri coregrafice” continuă cu episodul „Perspective”, un film care întregește portretul uneia dintre cele mai importante personalități ale dansului românesc. Documentarul urmărește ultima etapă a creației lui Oleg Danovski, marcată de înființarea la Constanța, a primului teatru de balet din România și reconstituie, totodată, evoluția companiei create de marele regizor-coregraf - un fenomen cultural naţional, care s-a bucurat de o recunoaștere remarcabilă și pe scenele internaționale.  

În cei 18 ani de activitate la Constanța, Oleg Danovski a semnat aproximativ 33 de premiere, de dimensiuni şi în stiluri variate. Prin geniul său coregrafic, a construit pentru companie un repertoriu unic și original, valorificat de talentul dansatorilor, în care modernitatea se armoniza cu tradiția. 

Proiecția este însoțită de expoziția itinerantă ,,Oleg Danovski. Retrospectivă coregrafică”, care urmărește etapele unei cariere excepționale, desfășurată pe parcursul a aproape șase decenii. Extrasele din articolele din presa vremii și fotografiile de arhivă documentează momente importante din creația lui Oleg Danovski, punând în valoare continuitatea și amploarea moștenirii sale coregrafice. 

Proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. 

В момента нямаме планирани бъдещи представления.

Бъдете в крак с любимите си събития

Абонирай се

също препоръчваме


VIAȚA NU IARTĂ / WHEN MIST RISES Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
VIAȚA NU IARTĂ / WHEN MIST RISES
location_on Online
DRUMEȚ ÎN CALEA LUPILOR / A TRAVELLER IN FRONT OF WOLVES Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
DRUMEȚ ÎN CALEA LUPILOR / A TRAVELLER IN FRONT OF WOLVES
location_on Online
CATANE DA.CINema Film Festival
20:00 - Петък, 6 Ноември
CATANE
location_on Cinemateca Eforie
QUEEN AT SEA / REGINA ȘI MAREA
20:30 - Сряда, 11 Ноември
QUEEN AT SEA / REGINA ȘI MAREA
location_on Cinema Elvire Popesco
MINOTAURE / MINOTAUR
17:30 - Понеделник, 9 Ноември
MINOTAURE / MINOTAUR
location_on Cinema Elvire Popesco
Kippkopp și cele 12 luni Săptămâna Filmului Maghiar, ediția a 20-a
11:00 - Събота, 14 Ноември
Kippkopp și cele 12 luni
location_on Cinema Muzeul Țăranului - Studioul Horia Bernea