ÎNGERUL EXTERMINATOR / EL ÁNGEL EXTERMINADOR

Director: Luis Buñuel
Reparto: Silvia Pinal, Enrique Rambal, Claudio Brook, José Baviera, Augusto Benedico
Duración: 1h 33m
País: Mexic
Año: 1962

ÎNGERUL EXTERMINATOR, unul dintre cele mai cunoscute filme regizate de Luis Buñuel, problematizează conceptele și șabloanele claselor sociale, miza fiind aparent redusă la opoziția binară „conducător-condus”. Buñuel alege însă să schimbe regulile jocului. Dacă puterea de decizie aparține mereu celor care conduc, Buñuel nu face altceva decât să o transfere liber celor conduși. Astfel, insesizabil, bucătarii, bucătăresele și majordomii, respectiv toate personajele docile, fără drept la cuvânt, ajung să se elibereze din casa burgheză. Aceste personaje prezintă o purtare irațională și nu mai reușesc să se opună „tentației de a ieși”. În timp ce are loc evadarea personajelor din clasele inferioare, invitații burghezi se instalează indolent în salon și, dintr-un motiv necunoscut, nu mai reușesc să-l părăsească. Spectatorul, ca într-un film clasic suprarealist-incongruent, e plasat în mijlocul unor personaje ce își chestionează perpetuu acțiunile („Ce facem noi aici?”, „Cum de n-am mai plecat?”, „Ți se pare normal?”), determinându-l să chestioneze, la rândul său, prezența unei forțe oculte ce le-ar țintui pe acele personaje. Prezența animalelor poate fi privită simbolic, în termenii unui prizonierat care se întoarce întotdeauna împotriva făptașului. Cunoaștem despre Buñuel că a trăit în mai multe forme de exil (pe rând, în Franța, Statele Unite sau Mexic), iar această paradigmă a libertății și a a captivității reprezintă un reper în filmele sale. Relativismului libertății, care poate să se întoarcă împotriva individului, să-l contamineze și să ajungă să-l blocheze într-un spațiu definit, reprezintă una din temele principale din ÎNGERUL EXTERMINATOR. Faptul că personajele se mişcă dintr-o parte într-alta a salonului, confuze, bolnave, agonizând, aduce în prim-plan imaginea unor reguli bine stabilite, a unui joc pe care Letiția (Silvia Pinal) îl descoperă în final, mișcările lor transformându-se, în concepția acesteia, în „mii de combinații de șah”. Ei sunt supuși unui joc transcendental, care, odată consumat, poate fi abandonat. De aici şi privarea lor de libertate, care vine ca o condiție a jocului. Personajele intră în legătură cu forțele isteriei, panicii și interesului individual, ce ajung să contamineze toate modurile de existență. Distanța dintre lumea captivilor și lumea exterioară liberă e redată cu ajutorul camerei de filmat, poziționate în holul lung, întunecat, care trebuie parcurs pentru a redobândi libertatea. Printr-o mișcare repetitivă, personajele ajung să ocupe exact același loc ca în noaptea petrecerii şi reușesc, printr-o convingere mutuală, să părăsească camera. Finalul filmului surprinde un scenariu similar, însă de data aceasta în interiorul unei biserici în care devin captivi atât credincioșii, cât și preoții. Buñuel demontează mitul autorealizării burgheze, a acelui spațiu domesticit exhaustiv, în care instinctele primare nu-și găsesc locul și trebuie extirpate. El prezintă, prin intermediul ÎNGERULUI EXTERMINATOR, reversul medaliei, respectiv reproducerea unor condiții extreme ce sfârşesc prin a distruge stereotipia burgheză, provocând revenirea la stadiul primar de ființă bazată pe necesitate și instinct.

(Daniela Custrin, masterand CESI)