Groenlanda: Povestea primei traversări

Groenlanda: Povestea primei traversări

Groenlanda: Povestea primei traversări

R: Florin Hopland-Nechita, Traversarea Groenlandei de la Vest la Est, 2017, 20 min., lb. norvegiană, sub. română

Florin Hopland-Nechita este primul român care a traversat în întregime Groenlanda, pornind de pe coasta vestică a insulei, din orașul Kangerlussuaq, și oprindu-se pe coasta estică, în localitatea Isortoq. Aceasta nu este doar o premieră pentru România, ci și o performanță remarcabilă în lumea explorărilor.

Într-o încercare anterioară, în 2010, o echipă românească a atins aproape finalul acestei aventuri, dar a fost stopată cu doar 30 km înainte de final din cauza cantității mari de apă, care a făcut imposibilă parcurgerea ultimei limbi de gheață.

În 2017, Florin, alături de însoțitorul său de drum, Magne, a devenit pionierul completării acestei expediții glaciare, parcurgând toți cei 600 km, într-un timp impresionant de doar 24 de zile. El a urmat traseul istoric stabilit în 1888 de către celebrul explorator norvegian Fridtjof Nansen, scriind astfel o nouă pagină în cartea aventurii și explorării.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


ERUPȚIA / THE ERUPTION Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
ERUPȚIA / THE ERUPTION
Online
OMUL CARE NE TREBUIE / The MAN WE NEED Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
OMUL CARE NE TREBUIE / The MAN WE NEED
Online
DE-AȘ FI HARAP ALB / THE WHITE MOOR Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
DE-AȘ FI HARAP ALB / THE WHITE MOOR
Online
ÎNCĂ UN RÂND / ANOTHER ROUND smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
ÎNCĂ UN RÂND / ANOTHER ROUND
Online