ECSTASY (Gustav Machatý, Cehoslovacia, 1933)

CINEVARA #6
ECSTASY (Gustav Machatý, Cehoslovacia, 1933) CINEVARA #6

ECSTASY (Gustav Machatý, Cehoslovacia, 1933)

CINEVARA #6

La numai 32 de ani, Gustav Machatý era deja autorul a mai multe lungmetraje, dintre care nu puține preocupate de chestiunea fericirii în cuplu. Ecstasy va marca o bornă în cariera lui nu numai datorită succesului fulminant pe care îl obține filmul în rândurile publicului larg, ci și din cauza numeroaselor forme de cenzură la care acesta este supus în diferite țări, nu în ultimul rând din ordinul papei Pius al XI-lea și al Legiunii americane pentru decență, care vizează poate pentru prima dată difuzarea unui film străin pe teritoriul național.

Ecstasy constituie un moment important în cinematografia comercială: este primul film non-pornografic redă un orgasm feminin pe ecrane. Dar dincolo de acest aspect senzaționalist, descrierea dorinței sexuale a unei tinere, căsătorite neinspirat cu un bărbat mai în vârstă și care descoperă senzualitatea în brațele unui inginer întâlnit întâmplător, pe când fuge de soțul ei legitim, este seva întregului film, care surprinde neîncetat printr-o combinație improbabilă de conservatism și transgresiune.

Pe toată durata sa, Ecstasy navighează cu îndemânare linia fină dintre empatia față de frământările protagonistei și exploatarea spectacolului căutărilor ei sentimentale și sexuale, creând o tensiune dintre o perspectivă interioară și una exterioară care se transmite și privitorilor.

În rolul principal, actrița Hedy Kiesler, care mai târziu va fi cunoscută publicului drept Hedy Lamarr.

Filmul de ficțiune va fi precedat de două scurtmetraje românești din perioada socialistă.

 

Jelenleg nincs tervezett jövőbeli előadásunk.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

figyelmedbe ajánljuk


MOROMEȚII / MOROMETE FAMILY Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
MOROMEȚII / MOROMETE FAMILY
Online
CIULEANDRA / KIULEANDRA Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
CIULEANDRA / KIULEANDRA
Online
PINTEA Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
PINTEA
Online
PRIMĂVARA BOBOCILOR / THE SPRING OF THE NOVICES Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
PRIMĂVARA BOBOCILOR / THE SPRING OF THE NOVICES
Online