CHEZ NOUS / THIS IS OUR LAND / PATRIA E A NOASTRĂ
(Franța/Belgia, 2017) 1h57'
Regia: Lucas Belvaux
Cu: Émilie Dequenne, André Dussollier, Guillaume Gouix
Un film cum nu se poate mai actual pentru fenomenul ascensiunii extremei drepte în inima Uniunii Europene. Personajul principal al filmului, o asistentă medicală apolitică, ajunge într-un mod neprevăzut activistă în cadrul unei formațiuni ultranaționaliste din Franța. Deși unicul ei scop era acela de a-și ajuta comunitatea, Pauline va fi prinsă în vâltoarea xenofobiei şi demagogiei inoculate de doctrina partidului. Producția a stârnit uriașe controverse, fiind pusă la zid mai ales de liderii Frontului Național francez și acuzată că urmărește defăimarea organizației chiar înainte de alegerile în care Marine Le Pen candidează cu șanse importante. Regizorul Lucas Belvaux își susţine cu tărie discursul, afirmând că filmul său își propune să provoace o dezbatere obiectivă asupra populismului și a pericolului său uriaș, că în niciun caz nu este un act de sabotaj sau propagandă. O producţie extrem de proaspătă, bine jucată şi bine ancorată în contextul realității. Filmul a fost deja prezentat în cadrul unor festivaluri importante și urmează cu siguranță un circuit global, într-un an fierbinte pentru statutul Occidentului.