Gabriela Adameșteanu despre „Fontana di Trevi”

Lansare de carte și sesiune de autografe
Gabriela Adameșteanu despre „Fontana di Trevi” Lansare de carte și sesiune de autografe

Gabriela Adameșteanu despre „Fontana di Trevi”

Lansare de carte și sesiune de autografe

Editura Polirom și Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită luni, 15 octombrie, de la ora 19.00, la lansarea noului roman al Gabrielei Adameșteanu, „Fontana di Trevi”, apărut în seria de autor a Editurii Polirom.
Invitați, alături de autoare: Bianca Burța-CernatCezar Paul-Bădescu
Moderatoare: Mirela Nagâț
Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Fontana di Trevi reconfirmă că Gabriela Adameşteanu este unul dintre marii scriitori ai României de azi. Romanul o are în prim-plan pe Letiţia Branea (cea mai longevivă eroină a acestui univers artistic şi protagonista, astfel, a unei trilogii), aflată, acum, în imediata actualitate şi sosită la Bucureşti din Occidentul în care trăieşte (cu alte cuvinte, avînd statut de migrantă).
La fel ca mai toate cărţile anterioare ale scriitoarei (faţă de care, însă, are evidentă autonomie, putînd fi citită atît ca piesă de sine stătătoare, cît şi ca o sinteză subtilă şi durabilă), şi aceasta lucrează cu tema feminităţii, iar, prin intermediul ei, angajează un torent de istorie românească recentă. Accentul se mută aici de pe neiubirea istovitoare resimţită de femeie (care, în lipsa sentimentului, se consideră abandonată, menită unei vieţi pustii) la neiubirea şi părăsirea de patrie, de la – în termenii Letiţiei – mal aimée la mal du pays.
Cu un trecut atît de greu şi de neclar, cu un prezent atît de confuz şi de convulsiv, mai are România un viitor? Iată întrebarea teribilă pe care, prin mijlocirea unor biografii narative impecabil conduse, romanul de faţă o avansează.” (Sanda Cordoş)


Gabriela Adameșteanu Absolventă a Facultăţii de Litere. Pînă în 1990, redactor de dicţionare (timp de 19 ani) şi redactor de literatură română (timp de 5 ani). A condus revista 22 (timp de 13 ani) şi suplimentul ei Bucureştiul cultural (timp de 7 ani). Premiul Hellman-Hammett pentru jurnalism acordat de Human Rights Watch (2002). Vicepreşedintă (2000-2004) şi apoi preşedintă a Centrului PEN Român (2004-2006). Membră a Juriului Uniunii Latine (2007-2009). Preşedintă de onoare a primei ediţii a Premiului Goncourt Românesc (2013). Chevalier de L’Ordre des Arts et des Lettres (2014). Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia al Observatorului cultural. Romanul ei „Dimineaţă pierdută” a fost dramatizat şi pus în scenă de Cătălina Buzoianu la Teatrul Bulandra (decembrie 1986 – februarie 1990), cu o distribuţie de aur.

En ce moment, nous n'avons aucune représentation future programmée.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

nous vous recommandons


Tot Ceea Ce Sclipeste DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Tot Ceea Ce Sclipeste
DVD - One World Romania
Videocratie DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Videocratie
DVD - One World Romania
Workshop: Playing with movement cu Ioana Marchidan
6,7,8,9 ianuarie in intervalul 19:00 - 21:00, WORKSHOP
Workshop: Playing with movement
LINOTIP – Centru Independent Coregrafic
KICKOFF CLUJ
10:00 - Samedi, 8 February
KICKOFF CLUJ
West City Hotel
Spiridușii lui Moș Crăciun Atelier de meșterit decorațiuni și felicitări de Crăciun
14:00 - Dimanche, 22 Décembre
Spiridușii lui Moș Crăciun
CELĂLALT.teatru