Procesul / The Trial
„Procesul” este o privire în culisele uneia dintre cele mai mari crize politice a ultimului deceniu, finalizată cu demiterea primei femei președinte a Braziliei, Dilma Rousseff. Cineasta Maria Ramos urmărește mai multe fire narative din timpul îndelungatului proces de subminare a poziției acesteia, furnizând un thriller pasionant, cu un deznodământ cunoscut, dar cu hățișuri de parcurs - procedurale, mediatice și chiar mistice - spectaculoase și imprevizibile. Situația creată în jurul lui Rousseff e pe cât de complicată, pe atât de primejdioasă pentru democrația din această țară. Regizoarea încearcă să se mențină într-un echilibru etic între cele două forțe politice care se opun, între voința Parlamentului și voința poporului, între ridicolul în care ajung uneori dezbaterile și gravitatea momentului. Îi reușește un film viu și trist despre forțe politice ajunse în poziția de a nu mai lua în considerare că la finalul luptei s-ar putea să își spulbere nu doar inamicii politici, ci și pe ele însele și tot ce mai există în jur.
Regia: Maria Augusta Ramos
Durată: 137 min
V.O.: portugheză
Subtitrare: engleză, română
PREMII SI FESTIVALURI
Berlin International Film Festival 2018
Göteborg Film Festival 2019
Sheffield International Documentary Festival 2018
Havana Film Festival 2018
Amsterdam International Documentary Film Festival 2018
São Paulo International Film Festival 2017