Genere: Documentar
Durata: 45m
Filmul urmărește transformarea satelor săsești din Transilvania prin întâlnirea dintre localnicii rămași și oamenii veniți din oraşe în căutarea unei alte vieți.
Un grup de nou-veniți povestesc cum au părăsit oraşele și au ajuns în Alma Vii, Richiş sau Biertan. Pentru unii, mutarea înseamnă apropierea de natură și un ritm mai lent; pentru alții, recuperarea unor rădăcini familiale, posibilitatea de a lucra de la distanță ori dorința de a participa la restaurarea patrimoniului. Privirea localnicilor complică însă imaginea idilică a satului. Doamna Ganea își amintește ulițele pline, vacile întorcându-se seara și vecinii care stăteau de vorbă la poartă. Mihai și domnul Nițu vorbesc despre dispariția vechilor forme de întrajutorare, despre diferențele economice și despre distanța dintre localnici și cei care cumpără și restaurează casele săsești. Ceea ce pentru noii veniți înseamnă autenticitate și patrimoniu poate reprezenta, pentru cei care au trãit acolo, o lume grea de care încearcă să se desprindă. Între conservare și transformare, izolare și apartenență, filmul caută dacă oamenii care locuiesc în același loc pot ajunge să construiască o lume comună și ce se păstrează, de fapt, atunci când patrimoniul supraviețuiește, dar comunitatea care l-a creat dispare.
Proiecția este urmată de o discuție cu regizorul Andrei Dudea și andtropologul Bogdan Iancu.