Explorări ale orașului socialist

Deși filmele sunt produse de studioul „Sahia” și se poate presupune că servesc prezentării viziunii oficiale asupra aspectelor abordate, unele dintre ele conțin fisuri între ceea ce ar trebui să arate (de obicei, o versiune idealizată a realității imediate) și ceea ce ajung să ilustreze (uneori, în planul secund): oameni morocănoși, străzi murdare și dezafectate, sau chiar neajunsuri și nemulțumiri ale cetățenilor. Împreună cu filmele „oficiale”, sperăm să reconstituie – prin varietatea de registre, de teme și de unghiuri de redare ale unor fenomene relevante – un peisaj cât mai incitant al manierelor în care implicarea civică grupurilor de cetățeni activi a contribuit la șlefuirea orașelor din România socialistă.

Structura programului nu este diacronică, sunt alternate filme care au ca decor arhitectura luminoasă și optimistă din anii 1960 cu unele care prezintă un discurs închis, ce poartă marca momentului 1974-1975, semnificativ pentru intensificarea procesului de restructurare urbană și cu filme din ultimul deceniu de comunism în care (aparent neașteptat) scenele și poveștile lasă mai curând întrebări deschise.

Frumosul ne însoțește pașii 

(1960, Savel Stiopul) 10 minute

Acompaniată de acorduri de jazz cu armonii optimiste, camera de filmat îi însoțește pe locatarii blocurilor proaspăt construite de la Sala Palatului în momentul în care își iau în primire noile apartamente. Conceput în consonanță cu doctrina socialist-realistă și pornind de la cazurile particulare ale unor familii de muncitori, „Frumosul ne însoțește pașii” nu se rezumă la a fi doar un reportaj despre beneficiarii noilor locuințe. La fel ca multe dintre documentarele sau filmele utilitare produse în timpul perioadei socialiste, și acest scurtmetraj semnat de Savel Stiopul cumulează o serie funcții: este în același timp un material audiovizual care ilustrează în scop propagandistic îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației, un film de educație estetică a muncitorilor privind principiile optime de amenajare a locuinței, un material informativ privind condițiile de achiziționare a mobilierului și un film de reclamă pentru produsele de mobilier din pal, fabricate la Brăila.

Pe străzile orașului 

(1980, Zoltan Terner)10 minute

Acest film anchetă înregistrat pe străzile Bucureștiului face parte din seria demersurilor mai ample de educație cetățenească inițiate de administrațiile locale și de organismele centrale. Realizat la comanda Institutului de Igienă și Sănătate Publică, în colaborare cu Crucea Roșie, documentarul critică lipsa de inițiativă și de atitudine civică a locuitorilor orașului, care nu se consideră personal responsabili pentru păstrarea curățeniei în spațiile publice. O patrulă sanitară îi admonestează pe trecătorii neglijenți, inspectează maidanele și terenurile virane din cartiere și din centrul orașului – locuri insalubre, cotropite de gunoaie și de resturi menajere și care, dincolo de aspectul inestetic, constituie potențiale focare de infecție în aglomerările urbane. Finalul filmului prezintă un tablou optimist, în care curățenia orașului este restabilită cu participarea tuturor locuitorilor, de la mic la mare.

Casele – prietenele noastre 

(1974, Mirel Ilieșiu) 12 minute

Realizat cu contribuția lui Cezar Lăzărescu, „Casele – prietenele noastre” e un omagiu adus arhitecților care au proiectat mii de clădiri în deceniile socialiste, purtându-și spectatorii prin întreaga țară și selectând obiective dintre cele mai moderniste și spectaculoase. Chiar dacă în aparență un expozeu didactic, filmul funcționează și ca o călătorie neobosită prin zone urbane marcate de arhitectura contemporană, camera aflându-se într-o permanentă prelingere de-a lungul interioarelor și exteriorului acestora într-o încercare de a le potența astfel frumusețea și maiestatea.

Aflați despre mine că sunt bine, sănătos, ceea ce vă doresc la fel… 

(1982, Adrian Sârbu) 17 minute

Un documentar social de referință pentru perspectiva generației de cineaști optzeciști, epistola cinematografică „Aflați despre mine…” descrie aspecte ale peisajului social de la periferia urbană. Filmat în căminele de nefamiliști, documentarul urmărește la firul ierbii efectele migrației forței de muncă din agricultură în industrie și dinspre mediul rural înspre mediul urban. Înscriși în registrele responsabililor de cămin, locatarii și locatarele acestor garsoniere confort III de la marginea orașului se confesează în spațiul lipsit de intimitate, dau chipuri și voci individuale acestui fenomen specific perioadei socialiste. Documentarul are o coloană sonoră elaborată, care suprapune tonul informal al interviurilor înregistrate peste fundaluri monotone ale vieții de zi cu zi – tineri care se uită  la meciuri, la serialul „Dallas”, învață, se antrenează, dansează la seratele special organizate. Panoramând de la o fereastră la alta, camera de filmat descoperă decorul și preocupările cotidiene ale tinerilor care locuiesc temporar în cămin, dar visează să depășească această etapă de provizorat și să se așeze la „casele lor”.

Se naște un oraș 

(1974, Mircea D. Popescu) 15 minute

O echipă de sociologi poposește, la începutul anilor 1970, în comuna Tinca din județul Bihor pentru a realiza un studiu amănunțit asupra localității care aspiră să acceadă la rangul de oraș. Filmul prezintă viața de zi cu zi a satului apelând la o abundență de date statistice trasate de acești experți și contribuind astfel – prin concluziile oferite de ei – la revelarea stadiului său avansat de urbanizare. Tinca întrunește deja toate condițiile de existență ale unui oraș, își mai așteaptă doar omologarea. 

Liniște 

(1963, Alexandru Boiangiu) 10 minute

„Liniște” prezintă, sub forma unui coșmar prelung al protagonistului, diverse surse de zgomot produse de conlocuirea într-un oraș mare precum Bucureștiul. Pot surprinde ludicul, registrul comic și nivelul moralizator destul de scăzut ale filmului, care funcționează ca o alegorie a vieții urbane moderne, unde singura soluție de a trage un pui de somn bun, în ciuda urletelor vecinilor și a gălăgiei provocate de claxoanele și de motoarele mașinilor, pare a fi uneori să îți tragi cât mai bine plapuma peste față (sau peste urechi) și să plonjezi într-un univers oniric paralel.

Ioane, cum e la construcții? 

(1983, Sabina Pop) 11 minute

În disonanță cu șlagărul de muzică ușoară vesel și optimist de pe coloana sonoră, camera surprinde peisajul dezolant de la periferia Bucureștiului văzut din rata cu care tinerii muncitori care locuiesc în afara orașului fac naveta în fiecare dimineață. Proaspăt absolventă a secției de Regie din IATC, regizoarea Sabina Pop își găsește interlocutori printre tineri de vârsta ei, ale căror scurte intervenții se întrețes pe fundalul sonor al documentarului: muncitori și muncitoare care descriu pe mai multe voci viața pe șantier, dar și visele lor, dintre care cel mai pregnant este acela de a primi repartiție pentru o locuință în oraș și de a lăsa în urmă viața în căminele de nefamiliști.

Grădinari de duminică 

(1985, Ion Visu) 10 minute

Un reportaj despre o activitate urbană inedită, „Grădinari de duminică” este dedicat acelor oameni care, în timpul liber, au schimbat „pătratul de beton” al apartamentului de bloc în care locuiesc, pe o parcelă de teren cultivabil de care au grijă. Tineri și vârstnici, bărbați și femei, precum și copii se strâng după orele de program și la sfârșit de săptămână la „Grădina de legume Fundeni” din sectorul 2 al capitalei, unde cultivă legume și flori, sapă, udă, plivesc, fac mișcare și petrec timp în aer liber.

Proiecția este urmată de o discuție cu Ana Szel, Irina Tulbure și Norbert Petrovici.