SUNETUL MUZICII / THE SOUND OF MUSIC

Regizor: Robert Wise
Distribuție: Julie Andrews, Christopher Plummer, Eleanor Parker, Richard Haydn, Peggy Wood, Charmian Carr
Durată: 2h 48m
Ország: SUA
Anul: 1965

Adaptare cinematografică a musicalului tandemului Richard Rodgers – Oscar Hammerstein (cu premiera pe Broadway în 1959), spectacol la rândul său bazat pe cartea autobiografică „The Story of the Trapp Family Singers”, scrisă de Maria Augusta von Trapp, SUNETUL MUZICII a fost lansat în cinematografele americane în 1965 și a înregistrat un succes comercial spectaculos. Deşi a fost mai degrabă contestat de critica de specialitate, care i-a reproșat falsitatea şi lungimea ce pune la încercare răbdarea spectatorilor, SUNETUL MUZICII a primit cinci Premii Oscar. Regizorul Robert Wise, secundat de scenaristul Ernest Lehman (ambii deja celebri grație musicalului POVESTE DIN CARTIERUL DE VEST / WEST SIDE STORY, 1961), a filmat în Austria, împreună cu întreaga echipă a filmului, povestea călugăriței Maria (Julie Andrews). Ea părăsește mănăstirea pentru a ajunge guvernanta celor șapte copii ai căpitanului Georg von Trapp (Cristopher Plummer). Copiii sunt cuceriți de căldura și nonconformistul Mariei, care sfidează regulile cazone ale conacului și îi învață să cânte și să danseze. În ciuda diferențelor sociale și a intrigilor baronesei Elsa von Schraeder (Eleanor Parker), pe care căpitanul urma să o ia de soție, Maria şi Georg se îndrăgostesc unul de celălalt și se căsătoresc. Dar Austria e ocupată de Germania nazistă, von Trapp primește o telegrama de mobilizare, iar scena festivalului muzical din Salzburg devine rampa de lansare a întregii familii, care, printr-o manevră abilă, fuge în Elveția, traversând Alpii. Construit ca un romance, cu elemente de suspans şi cu exterioarele filmate în întregime în decorul natural încântător al împrejurimilor oraşului Salzburg, SUNETUL MUZICII o are în prim-plan pe actriţa Julie Andrews, care joacă şi cântă cu naturaleţe. Mai mult, istoria din film e reală, relatând întâmplările cântăreţilor din familia Trapp. Intercalarea melodiilor în economia filmului nu este întâmplătoare. Fie că ajută la conturarea sentimentelor personajelor (căpitanul cântând la chitară „Edelweiss”, secundat de fiica lui mai mare), fie că „rezolvă” tensiunea (Maria liniştind copiii speriaţi de furtună în timp ce interpretează „My Favorite Things”), muzica amplifică intriga, suprapunându-se perfect pe construcţia narativă a secvenţelor. Intervenţiile muzicale induc spectatorului o stare de reverie şi punctează dramaturgic stilistica genului. Primul cadru din film funcţionează ca o „declaraţie-manifest” pentru desfăşurarea secvenţelor ulterioare. Camera de filmat realizează o panoramă a peisajului alpin austriac, ca o imagine de carte poştală din care „se desprinde” interpreta principală, cântând refrenul-simbol al întregului film: „The hills are alive with the sound of music (...) the hills fill my heart with the sound of music / „Dealurile trăiesc cu sunetul muzicii (...) îmi umplu inima cu sunetul muzicii”, traducerea mea). Povestea începe prin versuri simple şi scurte, mai întâi fredonate, apoi interpretate de Maria. Viaţa personajelor din SUNETUL MUZICII apare stilizată, iar relaţia între muzică şi intrigă se echilibrează perfect. Cinefilul neatras de genul muzical se va regăsi cu certitudine în zâmbetul larg al lui Julie Andrews sau în viziunea optimistă propusă de regizorul Robert Wise. SUNETUL MUZICII e unul din acele titluri, care, revăzute, te cuceresc cu elemente noi, neremarcate la o primă vizionare. E un film fără vârstă.