Forever Young

NexT Film Festival 2017
Forever Young NexT Film Festival 2017

Forever Young

NexT Film Festival 2017

Programul Forever Young aduce pe marele ecran o serie de scurtmetraje care surprind momentele intense din viața unor personaje aflate la vârsta adolescenței, într-un continuu du-te vino între copilărie și maturitate sau spontaneitate și viață adultă. Nu atât de cinice precum un adult, însă nicidecum la fel de naive ca un copil, personajele acestui program fascinează prin imprevizibilitatea răzvrătirilor împotriva regulilor, candoarea și intensitatea poveștilor de dragoste pe care le trăiesc sau amploarea drumurilor inițiatice alambicate pe care sunt nevoite să le străbată.

Fie că vorbesc despre interiorizarea suferinței în urma pierderii unei persoane dragi (Odihnească-se în pace), despre descoperirea propriei persoane prin intermediul unor timide căutări sexuale (Retrosex, Cosmos sau Mutanți), despre relații de familie complicate, (Despre păsări și albine și Incapabilii) sau despre competitivitatea unui mediu în care a fi câștigător este totul (Cocaină), cele șapte scurtmetraje din secțiunea Forever Young reușesc să transforme în emoție incandescența iconică a unor momente cheie din viața unui adolescent.

În acest moment, nu avem programată nicio reprezentație viitoare.

Fii la Curent cu Evenimentele Tale Favorite

Abonează-te

Îți recomandăm


MUC CEL MIC
Spectacolul se poate vizualiza pentru 24h de la achiziția biletului.
MUC CEL MIC
location_on Online
ILUSTRATE CU FLORI DE CÂMP / POSTCARDS WITH WILD FLOWERS Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
ILUSTRATE CU FLORI DE CÂMP / POSTCARDS WITH WILD FLOWERS
location_on Online
TRENUL DE AUR / THE GOLDEN TRAIN Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
TRENUL DE AUR / THE GOLDEN TRAIN
location_on Online
DE-AȘ FI HARAP ALB / THE WHITE MOOR Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
DE-AȘ FI HARAP ALB / THE WHITE MOOR
location_on Online
COLIERUL DE TURCOAZE / THE TURQUOISE NECKLACE
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
COLIERUL DE TURCOAZE / THE TURQUOISE NECKLACE
location_on Online
CARTEA CU SOLUȚII / LE LIVRE DES SOLUTIONS smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
CARTEA CU SOLUȚII / LE LIVRE DES SOLUTIONS
location_on Online