Focus: Grecia (+ bufet grecesc)

NexT Film Festival 2017
Focus: Grecia (+ bufet grecesc) NexT Film Festival 2017

Focus: Grecia (+ bufet grecesc)

NexT Film Festival 2017

În fiecare an, NexT îşi propune să aducă în atenţia spectatorilor o selecţie de scurtmetraje dintr-o anumită regiune europeană, iar Grecia este aleasa acestei ediții. Programul Focus: Grecia aduce în prim plan, mai mult sau mai puţin discret, valul de revoltă combinat cu letargie, resimţit de locuitorii tineri ai ţării, care nu se mai regăsesc în Grecia Antică şi încearcă să creeze o Grecie modernă, a lor.

Hiwa ilustrează un poem cu o cameră care zboară deasupra unui peisaj vast, urmărindu-l de aproape, deasupra munţilor, până în oraş, în timp ce Arhipeleaguri, granituri dezgolite prezintă viaţa de zi cu zi a unei ţări în criză, lentoarea revoluţiei, întrebările individuale confruntând politica și supravieţuirea în confruntare cu idealurile. În Plajă cu nisip, o femeie își duce tatăl să înoate, ca în fiecare duminică, iar doi adolescenţi de liceu încearcă să-şi descopere identitatea, testându-și unul altuia limitele în Prosefhi (rugăciune în școala grecilor). Șase Prim-miniștrii greci numiți în anul 1936 mor cu toţii în decursul aceluiaşi an și Tina, protagonista din Grădina națională participă la concursul costumelor de Halloween îmbrăcată în Pinguin, dar pierde premiul întâi în faţa prinţesei Jasmine.

Biletul include accesul la Focus: Grecia și la bufetul grecesc de după proiecție.

Jelenleg nincs tervezett jövőbeli előadásunk.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

figyelmedbe ajánljuk


MOROMEȚII / MOROMETE FAMILY Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
MOROMEȚII / MOROMETE FAMILY
Online
Rămășagul Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
Rămășagul
Online
DOMNIȘOARA AURICA / THE OLD MAID Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
DOMNIȘOARA AURICA / THE OLD MAID
Online
BOSS smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
BOSS
Online
ULTIMA NOAPTE / L'ULTIMA NOTTE DI AMORE smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
ULTIMA NOAPTE / L'ULTIMA NOTTE DI AMORE
Online