MAMMALIA

Proiecție film
MAMMALIA Proiecție film

MAMMALIA

Proiecție film

O călătorie suprarealistă prin criza masculinității.

***
Camil, un bărbat de 39 de ani, se lansează într-o călătorie onirică în care banalul și suprarealul se întrepătrund. În lupta lui de a accepta faptul că pierde controlul – asupra muncii lui, asupra statutului social, asupra relației – pornește într-o căutare care îl face să pună la îndoială însăși fundamentele identității sale ca bărbat. Pe urmele partenerei lui, ajunge într-o lume a comuniunii și a ritualului, o lume tot mai bizară și mai tulburătoare, în care în cele din urmă se confruntă cu o răsturnare de roluri tragicomică, în urma căreia nu mai este sigur de nimic.

***

Info
Gen: Dramă, mister, comedie
Durată: 88’
Limbă: Română

de Sebastian Mihăilescu
România/Germania/Polonia, 88’, 2023
rremiera în România: 22 septembrie 2023
distribuit de microMULTILATERAL
rating N-15

Cu: István Téglás, Mălina Manovici, Denisa Nicolae, Steliana Bălăcianu, Rolando Matsangos, Mirela Crețan, Andreea Gheorghe, Mircea Bujoreanu, Marian Pîrvu, Dan Zarug Mihai, Elena Chingălată

Concepția regizorală
Mammalia este un film de anti-narațiune care se impune ca satiră suprarealistă, o explorare incisivă a perspectivei masculine asupra vieții și a luptei împotriva capitulării în fața unor experiențe copleșitoare, împotriva pasivității, împotriva fricii de a pierde controlul și echilibrul. Pot bărbații să facă lumea mai bună? Pot fi bărbații vulnerabili, slabi, intuitivi, nesiguri, flexibili? Camil se simte împuținat, iluziile devin incredibil de evidente, iar el este nevoit să-și privească în față propria masculinitate.
Cu acest film, mă îndepărtez de realism și naturalism și mă apropii de o senzație intensificată de hiper-realitate. Aproape toate locațiile din film sunt adaptate la interiorul și împrejurimile unei foste fabrici, o „catedrală” industrială, un spațiu filmic deconstruit, în care multitudinea de texturi potențează misterul și generează o stare de spirit onirică, o realitate straniei în care Camil pare blocat. În a doua parte a filmului, evadăm din această închisoare și ajungem la un lac real, învăluit în cețuri, unde urmărim călătoria protagonistului prin adâncurile propriei ființe. Călătoria conține mai multe elemente inexplicabile, a căror interacțiune conturează posibilitatea unei soluții, în același timp deconstruind arhetipul eroului masculin și răsturnând narațiunea. Pentru că eu cred că arta înseamnă să pui întrebările potrivite, nu să dai răspunsuri.

********************
Informații utile
1. În sala de spectacole nu permitem accesul cu alimente și/sau băuturi.
2. Nu se fac rezervări pentru bilete. Le puteți achiziționa oricând de pe eventbook.ro
Vă așteptăm cu drag și nerăbdare!

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


GAUDEAMUS IGITUR Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
GAUDEAMUS IGITUR
Online
MOARA LUI CĂLIFAR / CALIPHAR’S MILL Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
MOARA LUI CĂLIFAR / CALIPHAR’S MILL
Online
BIETUL IOANIDE / POOR IOANIDE Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
BIETUL IOANIDE / POOR IOANIDE
Online
CUIBUL / THE NEST smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
CUIBUL / THE NEST
Online