GLISSANDO

A.G. RO sub EN
GLISSANDO

GLISSANDO A.G.

RO sub EN

România / 1984 / 159’ / color / Dramă / Sub: EN / AG

Regia: Mircea Daneliuc

Scenariul: Mircea Daneliuc, adaptare după nuvela ”Omul din vis” de Cezar Petrescu

Cu: Ştefan Iordache, Tora Vasilescu, Ion Fiscuteanu, Constantin Dinulescu, Mihaela Nestorescu, Rada Istrate, Camelia Zorlescu, Victor Ionescu

Produs de: Casa de filme 3

Teodorescu, un bărbat dintr-o familie respectabilă a anilor '30, duce o viaţă lipsită de sens. Obsedat de un portret, pictat de un maestru francez, despre care credea că o reprezintă pe mama sa, el are vise ce revin obsesiv, în care apar ca personaje modelul tabloului şi un misterios domn cu părul cărunt. Viaţa sa reală este invadată de cea imaginară până în ziua când îl întâlneşte pe bătrânul domn, în a cărui locuinţă descoperă şi alte portrete ale femeii din vis. Realul şi oniricul ajung să se întrepătrundă atât de mult încât, atunci când se sinucide, e greu de spus dacă faptul s-a petrecut aevea sau în vis.

Filmul a avut premiera în România în data de 24 septembrie 1984. A fost selectat în competiția Festivalului de Film de la Veneția în 1985 și a fost propunerea României pentru secțiunea Cel mai bun film de limbă străină la Premiile Oscar din 1985.

В момента нямаме планирани бъдещи представления.

Бъдете в крак с любимите си събития

Абонирай се

също препоръчваме


CONCURS / ORIENTATION CONTEST Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
CONCURS / ORIENTATION CONTEST
Online
DUIOS, ANASTASIA TRECEA / TENDERLY WAS ANASTASIA PASSING Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
DUIOS, ANASTASIA TRECEA / TENDERLY WAS ANASTASIA PASSING
Online
ȘEFUL SECTORULUI SUFLETE / THE CHIEF OF THE SOULS DEPARTMENT Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
ȘEFUL SECTORULUI SUFLETE / THE CHIEF OF THE SOULS DEPARTMENT
Online
Carnet de 5 Bilete Cinema ARTA
Valabil 2 luni de la data achiziționării
Carnet de 5 Bilete Cinema ARTA
Cinema ARTA Cluj
VIE PRIVÉE / VIAȚA PRIVATĂ
18:00 - Сряда, 22 Април
VIE PRIVÉE / VIAȚA PRIVATĂ
Cinema Union
UN LOC SIGUR
20:00 - Вторник, 21 Април
UN LOC SIGUR
Cinema Elvire Popesco