Sanda

Să film & F-Sides Cineclub
Sanda Să film & F-Sides Cineclub

Sanda

Să film & F-Sides Cineclub

În perioada 1-2 aprilie F-SIDES Cineclub și Arhiva Activă continuă retrospectiva filmelor românești, prezentând-o de această dată pe una dintre realizatoarele de film de ficțiune active în perioada comunistă care este astăzi destul de puțin cunoscută publicului din România.

Explorările prin cotidianul unei familii muncitorești, având o marcă auctorială mai pronunțată și începute odată cu „De dragul tău, Anca”, își găsesc o continuare în „𝐒𝐚𝐧𝐝𝐚” (𝟏𝟗𝟗𝟎), prezentat în selecția oficială a Festivalului de la Créteil, un document atât al epocii proaspăt apuse la momentul producției, cât și al tulburărilor sociale imediat următoare. Cel mai puțin cunoscut film al Cristianei Nicolae, astăzi căzut în uitare, „Sanda” atacă multiple chestiuni care erau până atunci tabu pentru societatea românească și au continuat să fie și după apariția lui – dubla zi de muncă, violența sexuală în relațiile maritale, violența statului asupra corpului femeii, avortul; totodată, condiția materială precară a Sandei (Florentina Mocanu), muncitoarea cu trei copii, și permanenta ei cursă contracronometru la fabrică și acasă sunt terenul pe care se conturează o microfrescă socială a urbanului bucureștean în comunism.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

Subscribe

we also recommend


Transit Times – înstrăinare Tăt normal. Cinema basarabean la Ceau, Cineclub!
20:00 - Tomorrow, 30 October
Transit Times – înstrăinare
location_on Cinema Studio Timișoara
Croaziera DA.CINema Film Festival
20:00 - Friday, 6 November
Croaziera
location_on Cinema Union
La moara cu noroc DA.CINema Film Festival
16:00 - Sunday, 8 November
La moara cu noroc
location_on Cinema Union