DEZONORATA / DISHONORED

Retro Josef von Sternberg & Marlene Dietrich

SUA 1931

regie, montaj Josef von Sternberg

scenariu Daniel Nathan Rubin

imagine Lee Garmes

scenografie Hans Dreier

costume Travis Banton

distribuție Marlene Dietrich, Victor McLaglen

Proiecția va fi urmată de o discuție cu cineastul Radu Jude moderată de Laura Săvuțiu și de Liri Chapelan.

„Dishonored” este al treilea și probabil cel mai puțin discutat film realizat de Josef von Sternberg împreună cu Marlene Dietrich. O privire romanțată asupra Vienei anului 1915, acesta spune povestea unei văduve nevoite să recurgă la prostituție pentru a se întreține, fiind recrutată de șeful serviciilor secrete din Austria (Gustav Von Seyffertitz). Scopul lui este de a o transforma în agenta secretă X-27, un spion-soldat care își folosește „șarmul” în slujba statului. Filmul apare în același an cu „Mata Hari” (r. George Fitzmaurice, 1931), unde Greta Garbo joacă un rol de femme fatale, dar „Dishonored” nu consolidează mitul femeii malefice, concentrându-se în schimb pe onoarea și dragostea întrupate de personajul lui Dietrich, calități care reușesc să transceandă jocurile politice ale vremii, dar și să ducă la declinul protagonistei. Josef von Sternberg se inspiră atât din acest mit clădit după Primul Război Mondial, cât și din realitatea socială pe care o oglindea: evoluția lentă a statutului femeii în urma contribuției ei la efortul de război. Peste toate acestea, cineastul așterne imaginea construită de Marlene Dietrich în „Der blaue Engel” și „Morocco”, reușind să realizeze portretul unei spioane desprinse de așteptările și privirile masculine ale epocii, care funcționează după niște reguli nescrise.

Lásd további részleteket

Caracterizată de o detașare și un control de sine ce aveau să devină trăsăturile ei distinctive, Marlene Dietrich se metamorfozează continuu de-a lungul filmului, atât în înfățișare, cât și în comportament, trecând cu aceeași ușurință prin momente dramatice, dar și burlești. X-27 oscilează între obiect al dorinței bărbaților, ființă neajutorată în contextul unui război care nu cruță civilii și femeie intangibilă, care păstrează o distanță clară față de tot ce o înconjoară. Dietrich poartă atât costume caracteristice rolurilor ei, cât și ținute atipice unei dive, reușind să stabilească noi tipuri de raporturi sexuale cu bărbații. Este interesant cum von Sternberg îi conturează și aici o dimensiune muzicală personajului lui Dietrich, care funcționează însă mai mult ca un ecou sau o amintire a filmelor anterioare. Dacă în „Der blaue Engel” și „Morocco”, ea interpreta numere muzicale pe scenă, aici își folosește doar pianul atât pentru a se exprima, cât și pentru a transmite mesaje codate din teritoriul inamic. În „Dishonored”, Marlene Dietrich nu are nume, nu are voce, nu are o identitate clară - tot ce are sunt niște valori prea tranșante pentru epoca în care evoluează personajul ei.

„Dishonored” experimentează cu noi orizonturi posibile pentru personajele lui Dietrich, la intersecția dintre mit și demersul de subminare a mitului. O face însă poate prea subtil, sub acoperirea filmului de gen, ceea ce a dus la căderea în uitare a filmului, acesta fiind foarte rar menționat atât în critica vremii, cât și în cea de acum.

Totuși, traiectoria personajului X-27 ar putea fi discutată la fel de bine prin prisma contextului social actual, prin cel al turnării filmului sau prin cel al desfășurării acțiunii. Este acest film un laborator al deturnării clișeelor de gen din perioada interbelică sau este doar o ipostază printre altele a controlului exercitat de von Sternberg asupra lui Dietrich de-a lungul carierei lor comune? Și este această formă de fetișism specifică cuplului von Sterberg-Dietrich sau este expresia cea mai desăvârșită a unei epoci în care femeile, care începuseră să iasă în stradă pentru drepturile lor și să intre în arena politică, erau neutralizate pe marele ecran prin transformarea lor în „dive”?

(program și text curatorial de Laura Săvuțiu și Liri Chapelan)

vizual de Vlad Cocieru.

* Retrospectiva e organizată de studenți, masteranzi, doctoranzi și cadre didactice din Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” și a fost pregătită în lunile septembrie-noiembrie în cadrul unui atelier-pilot bazat pe metoda dublului transfer (ce promovează parteneriatul profesor-student) al Centrului de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu” din cadrul universității.