LUCÍA/ LUCIA

LUCÍA/ LUCIA CINEVARA Sezonul 3: Lumi în prag de revoluție

LUCÍA/ LUCIA

CINEVARA Sezonul 3: Lumi în prag de revoluție - proiecție silent cinema (cu căști wireless)

LUCÍA/ LUCIA

Un film de: Humberto Solás (Cuba, 1968)

De trei ori Lucía, în trei momente revoluționare din istoria Cubei și trei stiluri cinematografice diferite. Primul, situat în 1895, filmat senzual și melodramatic, sub influența lui Luchino Visconti, o urmărește pe Lucía, o femeie din clasa de sus, care își dăruiește inima - și mult mai mult de atât - luptei pentru independență împotriva Spaniei. În al doilea, suntem în 1933, iar regizorul abordează un stil cinematografic mai intim, mai apropiat de Cukor sau Kazan, pentru a ne spune povestea unei tinere femei din clasa de mijloc care se alătură luptei împotriva dictatorului Machado. Iar în partea a treia, care are loc la câțiva ani după victoria lui Fidel Castro, în anii 60, regizorul creează un basm popular plin de tâlc în stil Nouvelle Vague, înfățișând o a treia tânără Lucía, de data aceasta dintr-o fermă comunală, care se luptă pentru drepturile sale într-o Cuba post-revoluționară. Debut al unui tânăr regizor - Humberto Solás avea 27 de ani la momentul realizării filmului- LUCÍA s-a bucurat de un mare succes internațional și a surprins audiențele din lumea întreagă cu inventivitatea și curajul politic al noului cinema cubanez, care la momentul respectiv a devenit l’enfant terrible al cinematografiei mondiale. 

Film restaurat în laboratoarele Cineteca di Bologna în parteneriat cu Institutul Cubanez al Artei și Industriei Cinematografice (ICAIC). Restaurarea a fost finanțată de Turner Classic Movies și World Cinema Project - Film Foundation. Mulțumiri speciale către Bundesarchiv.

În acest moment, nu avem programată nicio reprezentație viitoare.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe