Captura

Festivalul CinemaUniT
Cinema UniT
Captura Festivalul CinemaUniT

Captura

Festivalul CinemaUniT
Cinema UniT

2024

proiecție specială în prezența regizorului Adi Voicu

DistribuțieYann Verburgh, Nicoleta Lefter, Simona Măicănescu, Cezar Antal, Corneliu Ulici, Mihaela Rădescu, Răzvan 'Krem’ Alexe, Pavel Ulici, Ciprian Chiricheş, Flavia Hojda, Simona Dabija, Ilie Bumbac, Marius Cordoş, Rolando Matsangos, Marian Râlea

Scenariul şi regia îi aparţin lui Adi Voicu, directorul de imagine al filmului este Krum Rodriguez, montajul este semnat de Ciprian Cimpoi, iar producătorul filmului este Marcian Lazăr.

Filmul „Captura” a fost premiat la Festivalul de la Sofia.   

Sinopsis

„Captura” este o adevărată călătorie iniţiatică, o coborâre în infern, unde spectatorul trăieşte abuzul de putere sub multiplele sale forme: de la constrângerile unui sistem fragil până la degradarea individului sub greutatea presiunilor interioare şi ale realităţii în care este aruncat cu brutalitate.

În 2012, participând la o demonstraţie, regizorul a trăit pe propria piele abuzul de putere al autorităţilor. Urcat într-o dubă a jandarmeriei, acesta a trecut printr-un adevărat calvar, o experienţă care avea să-i marcheze perspectiva şi să devină sursa de inspiraţie pentru „Captura”. Filmul reconstituie fragmente din acea realitate, transpunând pe ecran intensitatea şi dramatismul confruntării directe cu un sistem abuziv.

Aparatul de filmat devine martorul tăcut, dar neiertător, dezvăluind realitatea necosmetizată în toată brutalitatea ei. Într-un stil aproape documentar, filmul reuşeşte să capteze fiecare nuanţă a acţiunii, violenţei şi vulnerabilităţii, aducând spectatorul în mijlocul unei poveşti intense şi cutremurătoare.

місцезнаходження
дата
ціна
замовлення
місцезнаходження
дата
17:30 - П'ятниця, 27 Березень 2026
замовлення
0 леї (Acces pe bază de bilet cu valoare 0)

Будьте в курсі ваших улюблених подій

Підписатися

ми також рекомендуємо


Intunecare Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
Intunecare
Online
OMUL CARE NE TREBUIE / The MAN WE NEED Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
OMUL CARE NE TREBUIE / The MAN WE NEED
Online
Up & Away / Covorul zburător (2018)
disponibil pentru vizionare 24 de la achiziția biletului
Up & Away / Covorul zburător (2018)
Online
Duse Visuali Italiane 2026
20:30 - Субота, 28 Березень
Duse
Cinema Studio Timișoara
LA PETITE DERNIÈRE / SORA CEA MICĂ FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ #30 - SECȚIUNEA PANORAMA - CINÉMA ENTRE NOUS
20:30 - П'ятниця, 27 Березень
LA PETITE DERNIÈRE / SORA CEA MICĂ
Cinema Elvire Popesco