ABONAMENT FESTIVAL

Festivalul de Film Ceau, Cinema! Ediția a 11-a
ABONAMENT FESTIVAL Festivalul de Film Ceau, Cinema! Ediția a 11-a

ABONAMENT FESTIVAL

Festivalul de Film Ceau, Cinema! Ediția a 11-a

Aproape 40 de filme, dintre care multe în premieră în România, fac parte din programul ediţiei 11 a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, care va avea loc în perioada 17-21 iulie 2024.

Vor putea fi văzute atât titluri noi, care au avut premiera mondială în marile festivaluri internaţionale în ultimul an, cât şi filme clasice prezentate în versiuni restaurate.

Selecţia este împărţită în mai multe secţiuni: Competiţie, Filme de Grădină, Proiecţii Speciale, Focus Franţa, Filme Bănăţene, Focus Judit Elek, Doc-minică, Piaţa Traian, Ceau, Junior!

Proiecţiile se vor desfăşura la Cinema Victoria, Cinema Timiş, Grădina de Vară Capitol, Piaţa Traian şi Faber, iar o parte dintre ele vor fi însoţite de discuţii cu invitaţi.

Programul mai conţine, de asemenea, expoziţii şi dezbateri.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Sponsori: Groupama Asigurări, Vitas România.

Parteneri internaţionali: Festivalul de Film Tribute to a Vision (Slovenia şi Italia), Proiectul Floor Plan Croissant (Bulgaria).

Parteneri: Lipoplast, Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, Centrul Cultural German din Timişoara, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Ambasada Spaniei, Institutul Cervantes din Bucureşti, Forumul Cultural Austriac Bucureşti, Institutul Polonez Bucureşti, Centrul Ceh Bucureşti, Institutul Francez din Timișoara, Institutul Francez din Bucureşti.

Cu sprijinul: Asociaţia Marele Ecran, Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, Cinema Timiş, Cinema Victoria, Ibis Timisoara City Center, Porsche Timişoara, Arhiva de Filme din Ungaria, Asociaţia Ceva de Spus, Fundaţia Cartea Călătoare, Cărtureşti Timişoara, La Două Bufniţe, Cartea de Nisip, Animest, Ovride, Faber, Timişoara la cutie, Casa Artelor – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), Social Fabrics Research Lab (FabLab), Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din cadrul UVT, Asociația Comunitatea GIS din Timișoara, F-Sides Cineclub, Eventbook, Auăleu, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Claudia Roşu.

Parteneri media: Gen, revistă, Zile şi nopţi, Films in Frame, West City Radio, CineFan, Tributary Stu, În Bine.

Al momento, non abbiamo spettacoli futuri programmati.

Rimani aggiornato sui tuoi eventi preferiti

Iscriviti

ti consigliamo anche


FALEZE DE NISIP / SAND CLIFFS Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
FALEZE DE NISIP / SAND CLIFFS
Online
APA CA UN BIVOL NEGRU / BLACK BUFFALO WATER Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
APA CA UN BIVOL NEGRU / BLACK BUFFALO WATER
Online
Tărâmul Binecuvântat / God’s Own Country smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
Tărâmul Binecuvântat / God’s Own Country
Online
SĂPTĂMÂNA NEBUNILOR / THE WEEK OF THE MADMEN Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
SĂPTĂMÂNA NEBUNILOR / THE WEEK OF THE MADMEN
Online
FLOW - O PISICĂ FĂRĂ FRICĂ smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
FLOW - O PISICĂ FĂRĂ FRICĂ
Online
Apollo111 Cinema Pass 6
Valabil 6 luni de la data achiziției
Apollo111 Cinema Pass 6
Apollo111 Cinema