CÂINELE ANDALUZ / UN CHIEN ANDALOU + VÂRSTA DE AUR / L’ÂGE D’OR
Arhiva Activă: Retro Amour fou
CÂINELE ANDALUZ / UN CHIEN ANDALOU + VÂRSTA DE AUR / L’ÂGE D’OR
Arhiva Activă: Retro Amour fou
În perioada martie-iunie, Arhiva Activă revine la Cinemateca Eforie cu o nouă retrospectivă dedicată unei forme de iubire ce nu se lasă constrânsă în ciuda presiunilor sociale: „Amour fou: iubirea-revoluție”. Programul cuprinde 19 filme din colecțiile Arhivei Naționale de Filme.
Program curatoriat de: Irina Balcu, Liri Chapelan, Teona Galgoțiu, Alexandru Leca, Ștefan Ristea, Andrei Rus, Maria Salomia, Laura Săvuțiu, Daiana Stănușoiu, Andrei Voineag.
Proiect dezvoltat în cadrul unui atelier al Centrului de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, din UNATC I. L. Caragiale, desfășurat între decembrie 2022 - martie 2023.
Text curatorial:
„Câinele andaluz” și „Vârsta de aur”
fragment de dialog ce va fi continuat după proiecție
între Teona Galgoțiu și Andrei Rus
Teona: Există pedeapsă pentru euforia excesivă? Pentru iubirea violentă, pentru fuga spre viață și rebeliunea în fața morții. Prin revelațiile care pot veni doar din vise, personajele din „Câinele andaluz” se aruncă în spirale transformatoare, care sfidează granițele dintre realitate și fantezie, dintre dorința în așteptare, care înnebunește, și dorința consumată, care nu poate decât să ceară mai mult. Lama care taie ochiul, norul care taie luna și tăierea abruptă a montajului setează ritmul poftelor care nu pot fi săturate și a avântului distructiv al iubirii pentru lumea interioară, haotică și comunicabilă doar prin exces, și pentru lumea exterioară, excitantă dar limitativă, dacă nu e întoarsă pe dos și redefinită constant, prin fiecare mișcare, prin fiecare cadru. Furnicile care ies din palmă, măgarii morți pe piane, craniul de pe spatele moliei, gura care dispare, femeia androgină călcată de mașină sub privirea entuziasmată a bărbatului de la fereastră – viziuni hipnotizante care invită la interpretare, dar care imediat o și refuză, pentru că nimic nu e mai plictisitor decât concretețea ființelor și acțiunilor lor, în comparație cu posibilitățile infinite care așteaptă să explodeze prin lupta dintre reverie și obsesie, iubire și repulsie, fascinație și apatie, viață și moarte.
Andrei: Sunt oamenii mai presus de molii sau de scorpioni? Sau, în aroganța lor, au fost atât de preocupați să își construiască coconuri (orașe, biserici, palate) și tot felul de convenții pentru a uita ce fel de pulsiuni colcăie în străfundurile lor și a pretinde cu seninătate că sunt cele mai nobile ființe de pe planetă? Cum se face că cele mai atașante personaje din „Vârsta de aur” sunt femeia jucată de Lya Lys și bărbatul jucat de Gaston Modot care tânjesc unul după altul cu o intensitate devastatoare, ignorând orice fel de etichetă socială și orice fel de norme ale „bunei cuviințe”? La urma urmelor, el e atât de copleșit de dorința de a o poseda, de a o devora, încât, pentru a-și satisface apetitul sacrifică viața a sute de oameni fără nici cel mai mic scrupul și preacurvește sub picioarele desculțe ale statuilor romane. Iar ea are pe pat vaci și sub pat cardinali - mă întreb la fiecare revizionare a filmului dacă acestea sunt sugestii ale libertinajului ei insațiabil - și e excitată de faptul că el o pălmuiește pe maică-sa cea plină de iubire burgheză. E „Vârsta de aur” cel mai obraznic film realizat vreodată, cel mai transformator tocmai prin nonșalanța cu care echivalează clinic comportamentele umane cu ale unor viețuitoare din regnul animal? Are cu adevărat impertinența să indice că diferența fundamentală dintre noi și ele e că ne-am brodat o cultură „înaltă” bazată, de fapt, pe crime și inechități fără număr, care să ne protejeze în fața propriilor conștiințe, lăsându-ne, în același timp, spațiul de a ne redirecționa pulsiunile violente în acțiuni mai dăunătoare decât niște inestetice și caraghioase acte de desfrâu? Sunt societățile noastre avansate, așa cum reiese explicit din film, fondate pe o moale și duhnitoare pătură de excremente?
