Închiderea BIEFF.12: De Humani Corporis Fabrica

Închiderea BIEFF.12: De Humani Corporis Fabrica

Închiderea BIEFF.12: De Humani Corporis Fabrica

Regia: Verena Paravel, Lucien Castaing-Taylor

Durata: 1h 55m

Corpul uman, așa cum nu l-ai mai văzut până acum!

De la multi-premiații creatori ai unor filme precum Caniba (2017) sau Leviathan (2012), ajunge la ce-a de-a 12-a ediție BIFF, în premieră pe marele ecran din România, documentarul De Humani Corporis Fabrica – o expediție cinematografică uimitoare în interiorul corpului uman, prezentată anul acesta în selecția festivalului de film  de la Cannes.

La 5 secole de când, în numele științei, anatomistul André Vésale deschidea pentru prima dată corpul uman, regizorii Verena Paravel și Lucien Castaing-Taylor se folosesc de materiale video captate prin intermediul tehnicii medicale ultra-moderne pentru a ne oferi o spectaculoasă imagine din interior asupra funcționării organismului uman.

,,Înlăturarea misterului din jurul mașinăriei care ne conține spiritul ridică atât implicarea chirurgului, cât și pe cea a creatorilor filmului, la un nivel transcendental.’’, subliniază publicația IndieWire, într-o cronică de întâmpinare dedicată filmului. Analizată în profunzime, materia din care suntem creați devine, în film, un tablou spectaculos, de a cărui existență devenim conștienți doar prin intermediul observației.

Al momento, non abbiamo spettacoli futuri programmati.

Rimani aggiornato sui tuoi eventi preferiti

Iscriviti

ti consigliamo anche


EDIȚIE SPECIALĂ /  SPECIAL EDITION Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
EDIȚIE SPECIALĂ / SPECIAL EDITION
location_on Online
TIFF UNLIMITED 3 +1 LUNI
3+1 luni
TIFF UNLIMITED 3 +1 LUNI
location_on Online
Calle Málaga
18:00 - Sabato, 3 Ottobre
Calle Málaga
location_on Apollo111 Cinema
Atlasul Universului
16:00 - Domenica, 4 Ottobre
Atlasul Universului
location_on Apollo111 Cinema
Arni Dubla 2 Taifas Festival
19:00 - Giovedì, 3 Settembre
Arni
location_on Cinema Studio Timișoara