Astérix & Obélix: În slujba Majestății Sale

Astérix & Obélix: În slujba Majestății Sale

Astérix & Obélix: În slujba Majestății Sale

Suntem în anul 50 Î. H. Cezar vrea să mai facă niște cuceriri, așa că se hotărăște să invadeze în fruntea legiunilor sale această insulă aflată la granițele lumii știute, acest ținut misterios numit Bretania.

Victoria e rapidă și totală. Mă, rog, pe aproape... Un sătuc breton e decis să-i reziste, dar acum i s-au cam epuizat resursele. Cordelia, regina bretonilor, își trimite cel mai fidel ofițer, pe Flegmatix, să cere ajutor în Galia, acolo unde un sătuc galez le ține piept romanilor de ceva timp, cu mare succes... În sătucul în chestiune Asterix și Obelix sunt deja ocupați până peste capm căci șeful lor le-a încredințat nepotul Șmecherix, proaspăt sosit de la Luteția ca să aibă grijă de el și, mai ales, ca să facă bărbat din el. Iar sarcina lor e departe de a fi ajuns la vreun sfârșit.

Când Flegmatix sosește ca să le ceară ajutorul, i se oferă un butoi cu poțiunea magică, dar și doi companioni care vor avea grijă ca prețioasa licoare să ajungă cu bine la destinație. Așa pornesc Asterix și Obelix într-o nouă aventură, în care îl iau și pe Șmecherix, fiindcă se prevede a fi o ocazie prea bună să fie ratată pentru ca acesta să-și desăvârșească educația.

Și, cum planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg, e clar că eroii noștri ne vor distra din nou în stilul lor binecunoscut!

Jelenleg nincs tervezett jövőbeli előadásunk.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

figyelmedbe ajánljuk


Răpirea fecioarelor Cinemateca Online
disponibil până la 31.12, 72h de la achiziționarea biletului
Răpirea fecioarelor
Online
RĂZBOIUL DOMNIȚELOR / THE WAR OF THE LADIES Cinemateca Online
disponibil până la 31.12.2023, 72h de la achiziționarea biletului
RĂZBOIUL DOMNIȚELOR / THE WAR OF THE LADIES
Online
BELLE smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
BELLE
Online
HORIA
20:30 - A mai nap, 3 Május
HORIA
Cinema Elvire Popesco
COW 10 Regizori de Cannes
18:30 - Péntek, 24 Május
COW
Cinema Timiș