Lansarea volumului de povestiri „Gene dominante”, cu Ștefania Mihalache, Florina Pîrjol și Cosmin Perța

Lansarea volumului de povestiri „Gene dominante”, cu Ștefania Mihalache, Florina Pîrjol și Cosmin Perța

Lansarea volumului de povestiri „Gene dominante”, cu Ștefania Mihalache, Florina Pîrjol și Cosmin Perța

Așteptarea și descoperirile, tentațiile și interdicțiile, potrivirile sau nepotrivirile, coincidențele și efectele lor, disparițiile, intențiile celorlalți - un sens personal al lucrurilor care rămân în memorie și în care sunt prinse toate simțurile se conturează în sens invers în povestirile Ștefaniei Mihalache din volumul „Gene dominante”. Despre acest volum publicat recent în colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani a Editurii Humanitas vor vorbi joi, 17 noiembrie, de la ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cișimigiu autoarea și criticii literari Florina Pîrjol și Cosmin Perța.

„Gene dominante e o carte despre lucrurile care se repetă dincolo de schimbarea vremurilor, a generațiilor. Și despre faptul că oamenii nu se schimbă, de fapt, așa de mult cum ne-am putea închipui. Ei moștenesc și transmit mai departe experiențe tulburi, comportamente, trăsături de familie, „gene dominante“. Nimeni nu e singur! Problemele personale sunt aceleași dintotdeauna, doar decorurile sunt altele. Lumina cade aici mai ales pe niște personaje feminine: fetițe devenite adolescente, tinere femei, una dintre ele mamă a celeilalte, bântuite de aceleași frici, de aceeași teamă difuză, de aceleași obsesii, secrete, vulnerabilități. Ștefania Mihalache ne propune o proză cu puternice accente lirice, în care semnificațiile adevărate ale vieții se arată pornind de oriunde, de la orice: de la niște rufe de spălat, de la un concert în care se repetă versul Push the sky away, de la dorința de a gusta o caisă, de la un concediu la mare – secvențe-interfață pentru varii substraturi. O carte despre noi, oamenii obișnuiți, și, cum se știe, atât de complicați!“ — SIMONA POPESCU

„Când am început volumul, am intuit doar foarte vag întrebările care aveau să mă preocupe pe măsură ce se profilau personajele și întâmplările: Oare e adevărat că sensul unei existențe se desprinde mai bine dacă o privești de la coadă la cap, sau, mă rog, de la un moment t+1 la momentul t? Sau nici așa nu are cu adevărat vreo semnificație? Sau: Oare de câți factori aleatorii depinde conceperea unei ființe? Sau: Oare nu cumva aerul, atmosfera, întâmplările din preajma conceperii unei ființe o vor influența mai mult chiar decât moștenirea genelor? Și așa am ordonat povestirile, astfel încât cartea să se prezinte ca un coming of age in reverse.“

Volumul a fost scris cu sprijinul Burselor și rezidențelor de creație Cărturești, în parteneriat cu Pro Patrimonio și Asociația Maria.

Găsiți volumul de povestiri „Gene dominante” de Ștefania Mihalache în librării și online. Și pe #Libhumanitas aici: https://www.libhumanitas.ro/gene-dominante-stefania-mihalache-hu003334-1.html

ȘTEFANIA MIHALACHE s-a născut în 1978, la Brașov. A debutat în volum cu romanul „Est-falia” (Paralela 45, 2004), nominalizat la Marile Premii Prometheus, secțiunea Opera Prima. În 2010 a publicat romanul „Poemele secretarei” (Cartea Românească). Între anii 2007 și 2018 a scris scenarii de televiziune. În 2012 a obținut titlul de doctor în filologie al Facultății de Litere, Universitatea București, cu o teză despre tema copilăriei în proza românească postdecembristă. În 2019 a publicat volumul „Copilăria: Reconstituiri literare după 1989” (Paralela 45), nominalizat la Premiile Observator Cultural și la Premiul „Cartea Discretă a Anului“. În 2016 a debutat în poezie cu volumul „Sisteme de fixare și prindere” (Nemira), câștigător al Premiului „Matei Brâncoveanu“ pentru Literatură, nominalizat la Premiile Radio România Cultural. A urmat volumul „Cronica Akasha” (Nemira, 2021), nominalizat la Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural (2022), Premiile Bac-Fest (2021), Premiile Festivalului Național „George Bacovia“ (2022). În 2019 a câștigat premiul pentru proză scurtă Boccace, Franța.

Jelenleg nincs tervezett jövőbeli előadásunk.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

figyelmedbe ajánljuk