Festivalul AICI A STAT, ediția dedicată Cellei Delavrancea, debutează printr-un vernisaj și un colocviu dedicat vieții și operei marii pianiste și scriitoare, reunind istorici, muzicologi, cercetători și invitați speciali care vor explora contribuția sa la cultura română.
Evenimentul este completat de vernisajul unei expoziții documentare în aer liber cu o componentă de realitate augmentată ce reunește fotografii, citate și materiale de arhivă, oferind publicului o perspectivă asupra parcursului artistic și intelectual al Cellei Delavrancea și asupra epocii pe care a traversat-o.
Va fi seară despre memorie, patrimoniu și continuitatea valorilor culturale. Vom degusta vinurile Jidvei și bunătăți, vom sta la povești și vom asculta mari personalități ale culturii noastre.
În cadrul evenimentului vor fi realizate materiale foto și video. Prin participarea la eveniment, vă exprimați acordul ca imaginea dumneavoastră să poată fi surprinsă și utilizată în materiale de comunicare și promovare a Festivalului AICIASTAT, inclusiv pe website, rețele sociale și în materiale de presă.
Este permis accesul copiilor mai mari de 7 ani.
Descoperă întregul program al Festivalului AICI A STAT, ediția Cella Delavrancea, 8-18 octombrie 2026 aici.