fbpixel

Europavox Festival Bucharest - Day One

Europavox Festival Bucharest - Day One

Europavox Festival Bucharest - Day One

Artiști din șase țări europene vor concerta la prima ediție Europavox Festival Bucharest, ce va avea loc la Control Club, în perioada 4-5 mai. Apreciata artistă și compozitoare de origine elvețiană Sophie Hunger, art-rockerii englezi Snapped Ankles, dar și artiști europeni emergenți ca Emilie Zoé (Elveția), Lewsberg (Olanda), Jesse Markin (Finlanda) și David Walters (Franța), vor cânta alături de trupele locale Zimbru și Balkan Taksim, în cele două zile de festival.

Cap de afiș în prima zi de Europavox Festival Bucharest – miercuri, 4 mai – sunt londonezii Snapped Ankles. Formația se remarcă prin sound-ul post-punk ce înglobează elemente art rock, dar și prin imaginea insolită, artiștii evoluând în costume care le ascund identitatea. De la lansarea albumului de debut, Come Play The Trees (The Leaf Label, 2017), aceștia și-au consolidat statutul de trupă cult, bucurându-se de apariții la BBC 6 Music Festival și KEXP Sessions, precum și de turnee sold-out în Marea Britanie. Concertele Snapped Ankles sunt adevărate ritualuri șamanice, experiențe colective unice, spun fanii trupei.

Tot miercuri, 4 mai, pe scena din Control Club va urca și Emilie Zoé, laureată la Swiss Music Prize, în 2020. Stilul uneori dur în care cântă la chitară și vocea ce amintește de PJ Harvey sau Cat Power o fac pe cântăreața originară din Lausanne o prezență de urmărit pe scena muzicală europeană. Încă de la albumul de debut, Dead-End Tape, lansat în 2016 de label-ul indie Hummus Records, Emilie Zoé și-a câștigat o reputație pentru show-urile live dinamice, care vin în contrast cu farmecul minimalist al înregistrărilor sale.

Una dintre revelațiile scenei indie olandeze, Lewsberg vin din Rotterdam și au impresionat deja criticii britanici, care îi aseamănă cu The Velvet Underground, Television sau Talking Heads. Trupa va concerta la Control Club, în cadrul Europavox Festival Bucharestmiercuri, 4 mai.

Seara de miercuri va fi deschisă de formația clujeană Zimbru, o prezență nouă și promițătoare pe scena underground locală.

Abonament pentru ambele zile de festival: https://eventbook.ro/music/bilete-europavox-festival-bucharest

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe