Très Court – Selecția franceză

Festivalul de foarte scurt metraj
volume_up FR notes RO
Très Court – Selecția franceză Festivalul de foarte scurt metraj

Très Court – Selecția franceză

Festivalul de foarte scurt metraj
volume_up FR notes RO

Scurtmetraje, 2023, 1h

Très Court International Film Festival prezintă cele mai bune producții mondiale de maximum patru minute, în câteva zeci de orașe din întreaga lume și din România. La Timișoara, publicul poate vibra pe ritmul filmelor foarte scurte, grupate în 6 selecții tematice, din 7 până în 9 iunie, în exclusivitate la Cinema Victoria. Într-o epocă în care totul accelerează, în care schimbările climatice, sociale, tehnologice se află în centrul reflecțiilor și al dezbaterilor, regizorii și regizoarele își exersează virtuozitatea prin acest format condensat, care surprinde esențialul.

Selecția franceză onorează regizorii francezi și francofoni.

Filme:

Accompagné (Liam Laurenti, Franța), Big Pig (Chloë Danguy, Ulysse Ley, Franța), 13 ATTENTIONS (Julie Amalric, Gerald Portenart, Franța), 1ET’S R3BOOT, (Damien Babikian, Arthur Jeanroy, Franța), Binge box (Pierre Dugowson, Franța), Candice (Swann Valenza, Franța), CONfonTAfaGIONfion (Quentin Ogier, Franța), Filtre d’amour (Karina Testa, Franța),  Jean-Franky préfère la brioche (Alice Luzé, Franța), La Cage (Léa Kermanach, Marie Lombard, Sélène Lê, Aurélien Coquery, Franța), Le Journal des trésors (Robin Barrière, Franța), Le Pull (Basile Alaïmalaïs, Franța), Le Roi Beaudoin (Hassan M., Xavier M., Philippe Saint-Pe, Franța), LES PETITS PATRONS (Raika Hazanavicius, Franța), Lumi (Lola Lemuet, Franța), MAMAN N’AIME PAS LES MONSTRES (Iana Sanson, Franța), Ollie Sh*** (Julien Chesneau, Franța), Oumpalaya (Nouritza Emmanuelian, Franța), Piqure de Rappel (JeanBaptiste Timmerman, Franța), Rouge Poulet (Laura Ghazal, Franța), Sous la surface (Vincent Laurin, Pierre Szczurowski, Franța), Sugarlust (Goli Atefi, Franța), Théo là-haut (Arthus Mariet, Laurent Gastaud, Antonin Jarlan, Rachel Amar, Caroline Lott, Lien Franckel, Franța)

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

Subscribe

we also recommend


MAIORUL ȘI MOARTEA / THE MAJOR VERSUS DEATH Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
MAIORUL ȘI MOARTEA / THE MAJOR VERSUS DEATH
location_on Online
Ștefan Luchian Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
Ștefan Luchian
location_on Online
TIFF UNLIMITED 6+1 LUNI
6+1 luni
TIFF UNLIMITED 6+1 LUNI
location_on Online
Pipás Săptămâna Filmului Maghiar, ediția a 20-a
20:00 - Saturday, 14 November
Pipás
location_on Cinema Muzeul Țăranului - Studioul Horia Bernea
100 LEI
20:30 - Sunday, 22 November
100 LEI
location_on Cinema Elvire Popesco
Morvern Callar Proiecție și discuție
20:00 - Wednesday, 18 November
Morvern Callar
location_on Cinema Muzeul Țăranului - Studioul Horia Bernea