Cineclub OWR: Program Jean Mihail
RO
Cineclub OWR: Program Jean Mihail
One World Romania, ediția a 14-a
RO
Un pelerinaj la Maglavit (1935)
Rapsodie rustică (1946)
De vorbă cu frații mei plugari (1946)
C.F.R. - o simfonie a muncii (1938)
Orașul nu doarme niciodată (1949)
Programul dedicat documentarelor realizate de Jean Mihail în perioada 1935 – 1949 reflectă câteva preocupări predilecte ale acestuia. În primul rând, trei dintre ele, „CFR – o simfonie a muncii” (1938), „Rapsodia rustică” (1946) și „Orașul nu doarme niciodată” (1949) sunt structurate după principiile moderniste ale simfoniilor orașelor, model extrem de atrăgător pentru cineaștii cu valențe avangardiste ai perioadei. Printre exemplele faimoase de astfel de filme se numără două dintre cele mai apreciate experimente ale anilor ’20, „Berlin, simfonia unui oraș” (1927, regia Walter Ruttmann) și „Omul cu aparatul de filmat” (1929, regia Dziga Vertov), dar, desigur, zeci și sute de alte filme din întreaga lume au urmat acest model de succes, unul dintre cele mai răspândite din epocă. Jean Mihail pare cel mai preocupat dintre cineaștii din România să folosească elemente vizuale specifice genului, care îi permit să se concentreze asupra stilizării cât mai particulare a documentarelor, în detrimentul unor construcții narative complexe. Remarcăm astfel recurența unor mizanscene fluide, dinamice, evitarea comentariilor explicative și chiar o relativă lipsă a ideologizării, comparativ cu alte filme non-ficționale realizate în aceeași perioadă de alți cineaști naționali. Și observăm cu interes evoluția stilului acestuia, de la prima simfonie, rămasă neterminată, la ultima, un apogeu al carierei lui pe terenul stilistic al genului.
Preocupările avangardiste ale cineastului sunt foarte vizibile și în „De vorbă cu frații mei plugari” (1946) care ar fi avut toate datele să se încadreze perfect în tiparele propagandiste ale epocii. Doar că ideile lui Mihail sunt cât se poate de extravagante, îmbinând elemente ce aparțin ficțiunii cu unele specifice sau chiar extrase din buletine de știri, rezultatul fiind de un modernism deconcertant, amintind din multe puncte de vedere de structurile ulterioare ale cinemaului angajat post 1968, din lumea occidentală. La fel de bizar, dar în alte moduri, e și „Un pelerinaj la Maglavit” (1936), care ar fi trebuit să aibă modestul rol de a capta audio-vizual pe unul din starurile vremii, ciobanul vizionar Petrache Lupu. Doar că realizatorul se conformează doar parțial intenției originale, rămânând minute bune, în timpul discursurilor acestuia, pe detalii contextuale cu mai puțină importanță și de mai mică atractivitate pentru publicul contemporan lui, dar extrem de fascinante și de ofertante azi.
Programul revelează un cineast în multe privințe excentric, preocupat de șlefuirea unei maniere proprii de tratare a comenzilor ideologice pe care le primea de la instituțiile finanțatoare. Jean Mihail era un stilist.
