Strada Samouni / Samouni Road

franceză, ebraică engleză, română
Strada Samouni / Samouni Road One World Romania 2019

Strada Samouni / Samouni Road

One World Romania 2019
franceză, ebraică engleză, română

Povestea relatată în acest film este cunoscută în mass-media ca „Incidentul Zeitoun" care a avut loc în ianuarie 2009, într-o suburbie rurală a oraşului Gaza (Palestina), când 48 de civili au fost omorâţi în timpul nopţii, într-un atac al armatei israeliene. Familia Samouni, alături de care vom fi pe parcursul filmului realizat de Stefano Savona, a pierdut în acea noapte 29 de persoane, printre care bărbaţi, femei şi copii. Dar regizorul reușește să ne conducă dincolo de masacrul orb şi de devastarea pământului - scene pe care le vedem zilnic în media. Prin modul de a se raporta la familia Samouni, de a o filma şi de a reprezenta ce au trăit aceştia (printre altele, cu ajutorul animaţiei realizate de Stefano Massi), fără patos, întâlnim o familie palestiniană obişnuită şi paşnică, o familie de fermieri care încearcă să-şi reconstruiască viaţa după o traumă majoră. Cum te uiţi sau nu la ce doare? Care sunt cuvintele care pot exprima ce simţi sau cele care te pot vindeca (măcar puţin)? Mergem pe acest drum împreună cu protagoniştii, în viaţa lor, prima secvenţă a filmului fiind o căsătorie în familia Samouni.

 

Regia:  Stefano Savona

Durată: 128 min

 

PREMII SI FESTIVALURI

Cannes Film Festival 2018 - Directors' Fortnight

Doclisboa International Film Festival 2018

Jerusalem Film Festival 2018

Munich Film Festival 2018

Seville European Film Festival 2018 - New Waves Section Special Prize

Amsterdam International Documentary Film Festival 2018

Bergen International Film Festival 2018

Viennale 2018

Jelenleg nincs tervezett jövőbeli előadásunk.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

figyelmedbe ajánljuk


DIRECTORUL NOSTRU / OUR MANAGER Cinemateca Online
disponibil până la 31.12, 72h de la achiziționarea biletului
DIRECTORUL NOSTRU / OUR MANAGER
Online
ENIGMELE SE EXPLICĂ ÎN ZORI / MYSTERIES UNRAVEL AT DAWN Cinemateca Online
disponibil până la 31.12.2022, 72h de la achiziționarea biletului
ENIGMELE SE EXPLICĂ ÎN ZORI / MYSTERIES UNRAVEL AT DAWN
Online
JESUS CHRIST SUPERSTAR
17:00 - Péntek, 10 Május
JESUS CHRIST SUPERSTAR
Cinemateca Eforie