fbpixel
Skip to main content

Șters, ascensiunea invizibilului / Erased, Ascent of the Invisible

One World Romania 2019

Șters, ascensiunea invizibilului / Erased, Ascent of the Invisible One World Romania 2019

arabă, engleză engleză, română

Șters, ascensiunea invizibilului / Erased, Ascent of the Invisible

Pornind de la o fotografie realizată în 1982 la lagărele de refugiati Sabra și Shatila, după masacrele care au avut loc acolo în timpul Războiului Civil Libanez, filmul vorbeşte despre toate „Persoanele Dispărute" și familiile lor, dar nu într-un mod intimist. Este vorba despre ce s-a întâmplat acolo, atunci, dar şi despre ce se întâmplă peste tot în lume în situaţii similare. Înțelegem pe deplin complexitatea războaielor.

În Liban, anumite „Persoane Dispărute” sunt recunoscute ca atare pentru că au fost omorâte de către „cine trebuia" (israelieni), dar cele care au fost omorâte de libanezi nu au fost luate în considerare niciodată, nici contabilizate. Oficial, acestea sunt încă în viaţă chiar dacă se știe că nu mai trăiesc. Negarea acoperă o mare parte din istoria Libanului care devine astfel nescrisă, nespusă, dar foarte prezentă.

Filmul chestionează implicit modul în care funcţionează societățile noastre, nu doar dictaturile sau țările aflate în război. Prin montajul său, regizorul Ghassan Halwani ne aşează într-un loc în care putem gândi împreună cu el. Căutarea lui filozofică, foarte subtilă, ne pune în mișcare.

Regia: Ghassan Halwani

Durată: 76 min

V.O.: arabă, engleză

Subtitrare: engleză, română

PREMII SI FESTIVALURI

Locarno International Film Festival 2018

Toronto International Film Festival 2018

Ji.hlava International Documentary Film Festival 2018

Valdivia International Film Festival 2018

Amsterdam International Documentary Film Festival 2018

we also recommend

Film food: Virgin and Extra: Jaén, the Land of the Olive Oil Dinner cooked by Chef Florin Dumitrescu & Chef Bogdan Vandici
05.06.2019
Film food: Virgin and Extra: Jaén, the Land of the Olive Oil

Dinner cooked by Chef Florin Dumitrescu & Chef Bogdan Vandici
Sapientia University

Shadow shorts I TIFF.18
01.06.2019
Shadow shorts I

TIFF.18
Cinema Arta