NAISSANCE DES PIEUVRES

FR RO
NAISSANCE DES PIEUVRES LE MEILLEUR DU FESTIVAL DU FILM DU FILM FRANÇAIS

NAISSANCE DES PIEUVRES

LE MEILLEUR DU FESTIVAL DU FILM DU FILM FRANÇAIS
FR RO

De la primele sale ediţii şi până în prezent, Festivalul Filmului Francez a acordat o atenţie deosebită vocilor noi ale cinematografiei franceze, aducând filmele lor în faţa publicului din România. În această secţiune vă propunem să (re)vedeţi 5 filme din ediţiile trecute ale Festivalului, care au marcat debutul regizoral ale unor regizoare şi regizori care s-au impus între timp ca nume inconturnabile. 

Fiecare film este disponibil online, pentru 24h, şi poate fi vizionat de pe întreg teritoriul României. 

Cel de-al patrulea film pe care îl prezentăm în această secțiune este Naissance des pieuvres (2007), lungmetrajul de debut la regizoarei  Céline Sciamma. Filmul a avut premiera la Cannes și a făcut parte din selecția FFF 2009. Sciamma a regizat apoi Tomboy, care a fost prezentat în cadrul secțiunii Panorama a Berlinalei din 2011, unde a și câștigat premiul Teddy. Ulterior a realizat Bande de filles, care a avut premiera în cadrul secțiunii Quinzaine des réalisateurs la  Cannes în 2014 și Portrait de la jeune fille en feu, câștigător al premiului pentru cel mai bun scenariu atât la Cannes, cât și la Premiile Academiei Europene de Film (EFA) din 2019. 

De: Céline Sciamma 

Cu: Pauline Acquart, Louise Blachère, Adèle Haenel 

Dramă – Franţa – 2007 – 1h40 

Sinopsis:

E o vară sufocantă într-o suburbie pariziană, iar Marie este disperată să se alăture echipei de înot sincron la piscina locală. Oare vrea să facă asta doar de dragul sportului sau pentru a se putea apropia de Floriane, fata rea a echipei? 

Vara într-o suburbie pariziană. Nimic altceva de făcut decât să te uiți la tavan. Marie, Anne și Floriane au 15 ani. Destinele lor se intersectează la piscina locală, unde dragostea și dorința izbucnesc pentru prima dată. 

Selecție Un certain regard - Cannes 2008, selecție Rotterdam 2008; Adèle Haenel a fost nominalizată la premiul Cesar pentru cea mai promițătoare tănără actriță pentru rolul din acest film. Selecție FFF 2009

În acest moment, nu avem programată nicio reprezentație viitoare.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

Îți recomandăm


DUMINICĂ LA ORA 6 Cinemateca Online
disponibil până la 31.12, 72h de la achiziționarea biletului
DUMINICĂ LA ORA 6
Online
DUIOS, ANASTASIA TRECEA / TENDERLY WAS ANASTASIA PASSING Cinemateca Online
disponibil până la 31.12, 72h de la achiziționarea biletului
DUIOS, ANASTASIA TRECEA / TENDERLY WAS ANASTASIA PASSING
Online
Rămășagul Cinemateca Online
disponibil până la 31.12, 72h de la achiziționarea biletului
Rămășagul
Online