Întoarcere în Paradis: Din taigaua siberiană în jungla amazoniană

RO
Întoarcere în Paradis: Din taigaua siberiană în jungla amazoniană

Întoarcere în Paradis: Din taigaua siberiană în jungla amazoniană

RO

Alexandru N. Stermin este biolog și explorator, recunoscut pentru contribuțiile sale
în domeniul biodiversității și ecologiei. Profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din
Cluj-Napoca, s-a remarcat prin activitatea intensă de cercetare și documentare a
speciilor de păsări din diferite ecosisteme. Pasionat nu doar de biologie, ci și de
înțelegerea naturii umane, el a participat la numeroase expediții în locuri exotice,
inclusiv în mijlocul unor triburi din Brazilia, în pădurile tropicale din Amazon și în
zonele mlăștinoase ale Siberiei. Un popularizator al științei, cărțile sale (Călătorie în
jurul omului, Humanitas, 2021; Căzuți din junglă, Humanitas, 2022; Privirea
urangutanului sau Despre animalul din noi, Humanitas, 2024) au devenit bestsellere,
prin care a reușit să deschidă calea publicului larg spre o lume fascinanta și prea
puțin înțeleasă până acum.
Discuțiile vor fi însoțite de un film documentar realizat de Alexandru Stermin și
George Kardoș, precum și de imagini video din expedițiile lui Alexandru și de
fotografii.
20:00-20:10: Prezentare invitat
20:10-20:33: Film documentar: Despre noi și Pădurea Hoia, regia George Kardoș
și Alexandru Stermin, 23 min., lb. română
20:33-20:43: Proiect video: Păsările din Columbia, realizat de Alexandru Stermin,
10 min., lb. română
20:43-21:45: Discuții cu Alexandru N. Stermin. Moderează: Ioana Cosman și Vasile
Cipcigan.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


Babyteeth: Prima iubire / Babyteeth smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
Babyteeth: Prima iubire / Babyteeth
Online
FLĂCĂRI PE COMORI / FLAMES OVER THE TREASURE Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
FLĂCĂRI PE COMORI / FLAMES OVER THE TREASURE
Online
SĂPTĂMÂNA NEBUNILOR / THE WEEK OF THE MADMEN Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
SĂPTĂMÂNA NEBUNILOR / THE WEEK OF THE MADMEN
Online
Love Actually Timeless Timiș
19:00 - Sunday, 21 December
Love Actually
Cinema Timiș
Anaconda
14:30 - Friday, 26 December
Anaconda
Cinema 3D Cultural Lupeni