FRUMOASA ZI DE TOAMNĂ / AKIBIYORI

RO
FRUMOASA ZI DE TOAMNĂ / AKIBIYORI Yasujirō Ozu - 120 de ani de la naștere

FRUMOASA ZI DE TOAMNĂ / AKIBIYORI

Yasujirō Ozu - 120 de ani de la naștere
RO

Regizor: Yasujirô Ozu
Distribuție: Setsuko Hara, Yôko Tsukasa, Mariko Okada
Durată: 2h 8m
Ország: Japonia
Anul: 1960

Japonia / 1960 / 128′ / DCP / color / s.rom. / Comedie dramatică

R: Yasujirô Ozu

Cu: Setsuko Hara, Yôko Tsukasa, Mariko Okada



Văduva Akiko Miwa și fiica ei, Ayako, locuiesc împreună în perfectă armonie. Trei oameni de afaceri, vechi prieteni ai familiei, hotărăsc să o ajute pe tânăra Ayako să se căsătorească. Ea se opune, de teamă că mama sa va rămâne singură. Cei trei încearcă să o recăsătorească pe Akiko cu unul dintre ei, profesorul Hirayama. Văduva refuză oferta, însă Ayako se simte vinovată, considerându-se un obstacol în decizia mamei. Yuriko, prietena și colega lui Ayako, intervine în planul celor trei bărbați și le cere să înceteze. În urma tensiunilor familiale, Akiko și Ayako hotărăsc să plece într-o stațiune balneară. În FRUMOASA ZI DE TOAMNĂ (1960), Yasujiro Ozu surprinde cu deosebită acuratețe atât nesiguranțele, cât și tandrețea familiei japoneze aflate în pragul schimbării. Dacă în filmele sale timpurii personajele reușeau să rămână unite, în pofida dificultăților, în opera târzie a cineastului japonez, în care se înscrie și filmul de față, procesul de disoluție a familiei și a relațiilor colegiale primează. Spre deosebire de societățile occidentale, unde despărțirea unui cuplu sau a unei familii poate fi privită ca o nouă etapă a vieții, simțul de sine japonez se consolidează prin intermediul celor apropiați, iar destrămarea acestor legături impune o stare de neliniște. Spațiul familial japonez se extinde atât la școală, cât și la birou, unde dramele personale își găsesc o a doua casă. Relațiile de colegialitate înfloresc în prietenii pe viață. Nu o singură dată o vedem pe Ayako, sprijinită de balustrada unei terase de la locul de muncă, căzută pe gânduri. Trecerea de la adolescența târzie la maturitate este marcată de confuzie, iar confuzia poate fi arareori depășită pe cont propriu. Yuriko, colega sa, împărtășește cu Ayako frământările vârstei. Ele sunt îngrijorate atunci când o colegă proaspăt căsătorită frecventează din ce în ce mai puțin întâlnirile dintre prietene (A: „Oamenii se distanțează cu timpul.” Y: „Căsătoria este cea mai rea. Așa or fi și bărbații?” A: „Nu știu.” Y: „Dacă prietenia noastră s-ar sfârși atunci când una dintre noi s-ar căsători, aș suferi nespus. Căsătoria este îngrozitoare.” A: „Ai dreptate.”). Corpurile celor două tinere se balansează sincron, într-o mișcare aproape coregrafică, reluându-și apoi lucrul. Personajele masculine ale filmului rămân unite prin tabieturile lor, în ciuda trecerii timpului. Cei trei prieteni se întâlnesc frecvent la unul sau mai multe pahar de saké, la unul sau mai multe pahare de whisky, în jurul cărora plănuiesc ordinea lunii și a stelelor. FRUMOASA ZI DE TOAMNĂ se structurează în module emoționale. Emoția nu este însă livrată gratuit, precum ne-a obișnuit filmul hollywoodian, ci este surprinsă într-o intimitate ascunsă deseori în dialog. Conversațiile îmbibate în alcooluri tari își păstrează grația și elocvența. Punctul de vedere al spectatorului se confundă frecvent cu cel al unei persoane așezate pe salteaua tatami. Într-adevăr, oricare altă așezare a camerei de filmat ar fi în zadar, căci doar această perspectivă ne introduce cu adevărat în sânul vieții japoneze pe care Ozu doreşte să o surprindă. O existență bine înrădăcinată, care se vede însă atinsă de noul progres tehnologic și de introducerea produselor de import în viața profund ritualizată a personajelor. Criticul de film Donald Richie apreciază cu justețe faptul că opera cinematografică a lui Ozu, poate mai mult decât oricare alta, solicită răbdarea, angajamentul și bunăvoința spectatorului. Un public atent va întrezări numaidecât un univers aparte, în care obiectele, gesturile și ritualurile de zi cu zi devin frumoase tocmai prin simplitatea lor. Melancolia separării nu este prezentă doar în subiectele alese, ci se prelungește și în regretul spectatorului, odată cu sfârșitul filmului, de a fi lăsat în urmă o lume grațioasă și sensibilă, dificil de reprodus în cuvinte, deoarece este specifică peliculei. (Alle Dicu, masterandă CESI)

Jelenleg nincs tervezett jövőbeli előadásunk.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

figyelmedbe ajánljuk


S-A FURAT O BOMBĂ  / A BOMB HAS BEED STOLEN Cinemateca Online
disponibil până la 31.12, 72h de la achiziționarea biletului
S-A FURAT O BOMBĂ / A BOMB HAS BEED STOLEN
Online
VALURILE DUNĂRII Cinemateca Online
disponibil până la 31.12, 72h de la achiziționarea biletului
VALURILE DUNĂRII
Online
HERE ESTE FILM Festival
20:30 - Csütörtök, 30 Május
HERE
Cinema Arta Sibiu