FRAGII SĂLBATICI / SMULTRONSTÄLLET

Regizor: Ingmar Bergman
Distribuție: Victor Sjöström, Bibi Andersson, Ingrid Thulin
Durată: 1h 31m
Ország: Suedia
Anul: 1957

Suedia / 1957 / 91’ / a/n / s.rom. / Dramă, film fantastic

R: Ingmar Bergman

Cu: Victor Sjöström, Bibi Andersson, Ingrid Thulin

Bergman este cunoscut pentru teatralitatea scenariilor sale, pentru fecunditatea operei (până în 2003 a regizat peste 60 de filme) și, nu în ultimul rând, pentru statutul pe care l-a dobândit în „epoca autorilor”, alături de Fellini, Kurosawa, Buñuel, Bresson și Antonioni (cărora li se pot alătura Tati și Satyajit Ray). FRAGII SĂLBATICI este povestea profesorului Isak Borg și a dublei sale călătorii – una subconștientă, prin straturile memoriei, și alta voluntară, în încercarea de a reveni în societate. Filmul face uz de tehnici inedite de reprezentare, folosind fotografii „personale” şi apropiindu-se astfel adesea de tehnica literară a lui Proust, declanșatorii narațiunii fiind variabili. Interesant este modul în care, tinzând către psihanaliza lui Freud, Bergman explică dilemele lui Isak prin vise. Timpul nu pare să joace un rol foarte important (în afara faptului că trecerea lui iminentă îl aduce pe profesor tot mai aproape de sfârșit), ci, dimpotrivă, este ignorat și, în câteva rânduri, eliminat de digresiunile eidetice ale rememorării. Frumusețea naraţiunii stă în întâlnirea unor străini cu un orizont cultural aparent diferit de cel al lui Borg. Aparențele vieții mijlocului de secol ascund însă o asemănare izbitoare cu începutul acestuia, călătoria pe care cele cinci personaje centrale o încep devenind prilej de acceptare a prezentului, de mediere a conflictelor interioare și de comprehensiune, prin diluarea „refractarului” conservatorism. Episoadele în care Sara cea contemporană se suprapune cu fosta soție (eponimă) a profesorului, autostopista aflându-se într-un triunghi amoros similar cu acela al tinereților protagonistului, aduc aminte de atmosfera pe care Jim Jarmusch avea s-o instaleze în MAI CIUDAT DECÂT PARADISUL (STRANGER THAN PARADISE, 1984), mai ales luând în seamă atitudinea aproape beatnică a lui Viktor, cât și discuțiile despre divinitate și raționalitate. Dar existența lui Borg este problematică. Deși prezentul ni-l relevă ca pe un om rece, începutul filmului ne explică foarte bine „firea” sa ca pe o alegere, nu ca pe o constantă: „În relația cu alții evaluăm caracterul și comportamentul lor, de aceea m-am și izolat...”. Discuțiile cele mai pregnante sunt în concordanță cu majoritatea creaţiilor lui Bergman. De la raționalismul opus creștinismului la psihologia ce distruge dogmatismul catolic, la abolirea conceptelor de bine și rău într-un solipsism de tipul „omului ce face ceea ce nevoia îi dictează”, metoda e una constantă, aceea de a plasa în discursul prezentului problemele trecutului și de a arăta, de fapt, un soi de ciclicitate a memoriei, prin stricta ei legătură cu actualitatea (ce o și declanșează) și prin relevarea impactului mai mult sau mai puțin real pe care persona fiecăruia îl are asupra lumii prin perceperea sa. Bergman transformă ceea ce am fi tentați să numim „greșeală” în umanitate, nefiind repetabilă, ci mai degrabă obișnuită, naturală, simbolică pentru ce este vechi și necesară pentru ce este nou. Realitatea nu pierde din vedere „tradiția”, dar capacitatea de a o metamorfoza și de a o adapta la noi forme duce la ceea ce poate fi ușor numit „om” în conflagrația permanentă dintre alegeri și variante, cu rezultantele ce nu mai au loc într-un sistem dual, unde corectitudinea și incorectitudinea sunt căi unice de asimilare a existenței. Tocmai prin folosirea unor flashbackuri bine poziționate, filmul reușește să pună în contrast cele două axe temporale, făcându-le să pară diferite la un nivel superficial (având în vedere cele două perioade istorice diferite), dar aproape identice în esență. De la relațiile extraconjugale ale unor personaje, menite să chestioneze moralitatea, la refuzul de a aduce un copil pe lume, problematizând astfel indirect un sistem etic personal, FRAGII SĂLBATICI rămâne o capodoperă atât din punct de vedere dramatic, cât și cinematografic. (Paul Simula, masterand CESI)