I OFTEN THINK OF HAWAII (ELFI MIKESCH, GERMANIA DE VEST, 1978)

Lungmetrajul de debut a lui Elfi Mikesch este un documentar experimental care o are în centru pe Carmen, o tânără de 16 ani din Berlin care locuiește într-un bloc de la marginea orașului alături de mama și fratele ei.

Filmul funcționează prin contraste: monotonia care predomină viața tinerei este spartă de subite secvențe colorate, strălucitoare și flamboaiante în care toți trei se teleportează într-un univers tropical paralel, scos direct din cărțile poștale și discurile de vinil lăsate în urmă de tatăl lui Carmen, un soldat american cu rădăcini portoricane care i-a abandonat când ea era mică. Visele ei sunt foarte camp, scăldându-se în exces și kitsch exotic: trece de la imagini cu cu ea ca o divă focoasă, parcă scoasă dintr-un film mut, la momente în care își imaginează fratele ca un violonist desăvârșit.

Mikesch amestecă tristețea vieții de zi cu zi din Germania anilor 70’ cu imagini dintr-o lume de vis colorată care, în superficialitatea sa decorativă, se dovedește a fi la fel de banală ca situația reală a protagoniștilor. Oniricul pare să completeze realitatea, să-i ofere lui Carmen o nouă perspectivă și s-o determine să meargă înainte spre un viitor lipsit de singurătate – cea mai mare frică a ei.

Filmul de ficțiune va fi precedat de două scurtmetraje românești din perioada socialistă.