BIEFF.16 Focus: Neozoon - Algo-Rythms of the Future (Proiecție Scurtmetraje + Talk)

Bucharest International Experimental Film Festival
Festivalul Internațional de Film Experimental Bucuresti BIEFF - Ediția 16
BIEFF.16 Focus: Neozoon - Algo-Rythms of the Future (Proiecție Scurtmetraje + Talk) Bucharest International Experimental Film Festival

BIEFF.16 Focus: Neozoon - Algo-Rythms of the Future (Proiecție Scurtmetraje + Talk)

Bucharest International Experimental Film Festival
Festivalul Internațional de Film Experimental Bucuresti BIEFF - Ediția 16

Activitatea din cinema a colectivului feminin și anonim Neozoon e în principal bazată pe recontextualizarea materialelor de tip found footage, extrase din arhive publice, de pe YouTube sau social media. 

Tratând online-ul și marea sa masă de audiovizual ca pe un fel de inconștient colectiv care înregistrează pulsiuni ale prezentului, munca de asociere și juxtapunere a artistelor scoate la iveală pattern-uri, arhetipuri și structuri de limbaj ale vieții în capitalismul târziu, care adesea se pierd sau sunt obturate de fluxul și scroll-ul care ne domină astăzi consumul de imagine.

Preocupate pe larg de dinamicile de putere și de capital ale Antropocenului, un interes recurent al Neozoon sunt relațiile dintre oameni și ființele non-umane, criticând specisimul și urmărind cum acesta este reprodus în spațiul digital, așa cum arată și BITING THE DUST – un videocolaj despre opiniile divergente cu privire la viața de după moarte a animalelor și posibila lor ascensiune în rai. 

Un fir similar e urmărit și de LAKE OF FIRE, un periplu prin varii interpretări ale morții și sfârșitului, accentuând, mai ales, modurile în care religia (organizată) profită de pe urma temei de apocalipsă și de damnație eternă. 

Lansate amândouă în 2026, JUGGERNAUT și TOGETHER răspund unui imaginar online hiper-actual și unor procese interdependente ale individualismului capitalist-liberal. Primul mozaichează (și ironizează) prototipuri ale masculinității toxice din mediul online, în timp ce al doilea – în fapt, un îndemn de a fi împreună, după cum îl anunță și titlul – contrastează vechea nevoie umană de apartenență și comunitate cu obsesiile și anxietățile contemporane legate de proprietatea privată și imaginarul său audiovizual.

Împreună, filmele explorează derapajele individualismului astăzi și instincte stângace de autoconservare, într-o mare de algoritmi media care te profilează până la ultima bucățică, doar ca să îți poată vândă același lucru pe care îl vând și celorlalți. (Dora Leu, curator asociat BIEFF)

Evenimentul este co-prezentat în parteneriat cu F-Sides. Proiecția este urmată de o discuție pe marginea filmelor prezentate, moderată de Dora Leu, critic de film și curator asociat BIEFF și F-Sides. 

Durată: 48 min

Lista de filme:

Biting the Dust (d. Neozoon, Germania, 2021, 13 min)

Together (d. Neozoon, Germania, 2026, 14 min)

Lake of Fire (d. Neozoon, Germania, 2022, 11 min)

Juggernaut (d. Neozoon, Germania, 2026, 9 min)

 

location_on Locație
calendar_month Data
payments Preț
bookmark Comandă
location_on Locație
calendar_month Data
17:00 - Duminică, 27 Septembrie 2026
bookmark Comandă
15 lei

Fii la Curent cu Evenimentele Tale Favorite

Abonează-te

Îți recomandăm


MERE ROȘII Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
MERE ROȘII
#dramă #comedie
location_on Online
Păsări călătoare / Birds of Passage smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
Păsări călătoare / Birds of Passage
location_on Online
PORȚILE ALBASTRE ALE ORAȘULUI / THE BLUE GATES OF THE CITY Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
PORȚILE ALBASTRE ALE ORAȘULUI / THE BLUE GATES OF THE CITY
location_on Online
THE ZONE OF INTEREST / ZONA DE INTERES smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
THE ZONE OF INTEREST / ZONA DE INTERES
location_on Online
Regina Margot 4 ani de Cinema Victoria, Staff Picks
19:00 - Mâine, 11 Septembrie
Regina Margot
location_on Cinema Victoria Timișoara
ARCO + Atelier „Avem nevoie de roboți? Young ARTA Family
12 septembrie 2026, 10:30 | PROIECȚIE FILM „ARCO”
ARCO + Atelier „Avem nevoie de roboți?
location_on Cinema ARTA Cluj