ADELE H. / L’HISTOIRE D’ADELE H.
Arhiva Activă: Retro Amour Fou
ADELE H. / L’HISTOIRE D’ADELE H.
Arhiva Activă: Retro Amour Fou
L’HISTOIRE D’ADÈLE H. / ADÈLE H.
Franța, 1975
Regia: François Truffaut
Scenariul: François Truffaut, Jean Gruault, Suzanne Schiffman
Imaginea: Néstor Almendros
Montajul: Martine Barraqué, Yann Dedet, Jean Gargonne, Michèle Neny, Muriel Zeleny
Cu: Isabelle Adjani, Bruce Robinson
În perioada martie-iunie, Arhiva Activă revine la Cinemateca Eforie cu o nouă retrospectivă dedicată unei forme de iubire ce nu se lasă constrânsă în ciuda presiunilor sociale: „Amour fou: iubirea-revoluție”. Programul cuprinde 19 filme din colecțiile Arhivei Naționale de Filme.
Program curatoriat de: Irina Balcu, Liri Chapelan, Teona Galgoțiu, Alexandru Leca, Ștefan Ristea, Andrei Rus, Maria Salomia, Laura Săvuțiu, Daiana Stănușoiu, Andrei Voineag.
Proiect dezvoltat în cadrul unui atelier al Centrului de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, din UNATC I. L. Caragiale, desfășurat între decembrie 2022 - martie 2023.
Text curatorial
scris de Irina Balcu și de Liri Alienor Chapelan
„L'histoire d'Adèle H.” (1975) se numără printre filmele de maturitate ale lui François Truffaut, caracterizate de învelișul unui stil clasic perfect rodat, stăpânit și rece, dincolo de care clocotesc pasiuni a căror intensitate este infinit mai mare decât cea a marivodajelor tragi-comice cu care asociem deseori cinemaul francez de autor, prin prisma filmelor unui Rohmer de pildă, sau a operei timpurii a lui Truffaut însuși. „Adèle H.” este un vârf atât în ceea ce privește dimensiunea stilistică, cât și cea tematică a acestei perioade de maturitate. Filmul urmărește tentativele disperate ale lui Adèle, fiica poetului Victor Hugo - a cărei identitate nu ne este dezvăluită decât într-a doua jumătate a narațiunii - de a obține afecțiunea unui locotenent britanic, întâlnit pe insula izolată unde tatăl ei își îndură exilul. În ciuda tuturor interdicțiilor familiale și sociale, dar și a văditei lipse de interes a acestuia, tânăra își urmează alesul până pe țărmurile canadiene, unde regimentul său a fost detașat. Izolată pe tărâmuri străine, cu obiectul dragostei sale care o respinge în mod repetat și are din ce în ce mai multe aventuri, Adèle se scufundă treptat în compulsie, pe fundalul confuziei sale identitare de fiică neiubită și de scriitoare aspirantă aflată în umbra faimosului său părinte.
Înainte de a realiza „L'histoire d'Adèle H.”, Truffaut fusese consacrat cu premiului Oscar pentru cel mai bun film străin pentru „La nuit américaine” și luase doi ani de pauză în timpul cărora se dedicase publicării de scenarii și articole. Această perioadă sabatică pare să fi fost și una de gestație pentru noul proiect, care trece prin numeroase variante de scenariu - toate inspirate din jurnalul de curând descifrat al adevăratei Adèle Hugo - ce implică fiecare o exfoliere suplimentară, până la atingerea formei pure care caracterizează produsul finit. Tematica iubirii nebune este dublată de o meditație (destul de neașteptată pentru un autor profund romantic, dar dintr-o perspectivă categoric masculină) asupra emancipării feminine, chiar și atunci când aceasta implică supunerea trup și suflet unui bărbat - însă bărbatului ales, nu celui impus.
O altă dimensiune a obsesiei lui Adèle Hugo și, de altfel, o altă formă de amour fou, constă în încercarea acesteia de a se contopi cu sora ei, Léopoldine, moartă într-un accident pe mare și, de atunci, jelită necontenit de familie. Și mai periculos, îl identifică pe locotenentul Albert Pinson cu logodnicul Léopoldinei, care nu a putut să tolereze viața fără femeia iubită, astfel încât s-a sinucis.
Erotomania Adèlei se alimentează continuu din această istorie dureroasă. Și tocmai de aceea, unele dintre cele mai puternice prim-planuri ale personajului interpretat de Isabelle Adjani au loc în momentele în care ea se confundă cu răposata ei soră. În primul rând, în timpul scenei coșmarului, unde chipul Adèlei și al Léopoldinei se suprapun, până când pare că cele două împart un singur trup, condamnat la moarte prin înec. Al doilea, când sora cea mică încearcă să o contacteze pe Léopoldine în timpul unei ședințe solitare de spiritism.
Singurul mod prin care Adèle își suprapune destinul cu cel al surorii ei este prin moarte. Dar nu o moarte biologică, întrucât ea este singura dintre copiii lui Victor Hugo care ajunge la bătrânețe, ci o moarte a sinelui. Începutul acestei morți este reprezentat de momentul în care începe să poarte ochelari, iar contactul ei cu realitatea se opacizează. Moartea este finală când ea ajunge să nu-l mai recunoască pe Pinson pe străzile din Barbados, cu toate că el este cel care, pentru întâia oară, inițiază contactul cu ea. Altfel spus, el i se adresează Adèlei doar în momentul în care ea încetează să mai fie Adèle.
