performance de și cu Nicoleta Lefter
Ana Draghici - artist vizual
Alexandros Raptis - sound design
Denisse Conn Tubacu - montaj video
Nicoleta Lefter: “Pornind de la cartea Anei Blandiana, <Fals tratat de manipulare>, performance-ul meu este o încercare de a mă raporta la vremurile ciudate politic pe care le trăim în momentul ăsta în România.
Îmi e frică de ceea ce a însemnat cenzura în perioada comunistă. Mă dezgustă lingușirea ca metodă pentru a obține foloase personale.
Nu înțeleg mentalitatea sau crezul sistemului comunist de a umili inteligența umană înlocuind-o cu ură, cu prostie și cu slugărnicie. Ce s-a întâmplat în decembrie 1989 a însemnat pentru mine un act de curaj și nu o manipulare a unor tineri de către sistemul comunist. La fel, de fiecare dată când am fost în Piața Victoriei în ultimii doi ani, când mă apropiam de grupurile de oameni care scandau „Noi de aicea nu plecăm!”, am avut sentimentul că acesta este grupul căruia îi aparțin.
Nu vreau să îmbătrânesc gândindu-mă că „au furat și ei, dar ne-au dat și nouă”. Noi nu suntem un popor laș, nu vreau să cred asta! Nu o să stau peste câțiva ani împreună cu fiica mea să ascultăm pe furiș Europa Liberă tremurând de frică. Cât din ceea ce trăim este rezultat voinței noastre și cât e manipulare?"
Performance-ul „An tan tina” este o paralelă între tipul de manipulare folosit de comuniști si tipul de manipulare folosit astăzi - „Cu televizorul ați mințit/tâmpit poporul!”
Ana Blandiana: “Cu toate că știu tot ce știu despre programarea și manipularea anului 1989 că a fost un an programat la scară mondială nu voi înceta să numesc ceea ce s-a întâmplat în decembrie “revoluție” pentru că desi a fost o piesă politică minuțios scrisă, actorii ei din stradă nu știau că sunt doar actori și au murit cu adevărat. Ceea ce m-a fascinat întotdeauna la viața politică este felul în care personajele ei -politicienii -apar din neant și se întorc în neant. Este ca și cum scena politică : violent luminată ar fi înconjurată de o mare de întuneric din care ființe grotești reușesc să se cațăre și să se urce în înghesuiala de sub lumina reflectoarelor , luptând să se mențină acolo cât mai mult posibil ,luptând pe viață și pe moarte ca și cum ar rezista doar atât cât sunt luminate. Indivizi insignifianți care nu știu să facă nimic și nu s-au remarcat prin nimic odată urcați aproape întotdeauna prin efracție-pe platforma luminată încep să își dea cu părerea aproape despre orice există pe pământ iar cuvintele lor ,oricât de prostești sunt preluate de armate de reportofoane și transcrise pe manșetele ziarelor. Pentru ca imediat după ce reflectoarele se sting deasupra lor, să nu mai intereseze pe nimeni. Suntem un popor „lasămăsătelas”. S-au bătut deasupra noastră munții în capete, au trecut peste noi toate popoarele migratoare și toți puternicii lumii și noi i-am lăsat neîncercând să opunem rezistență,pentru că eram sceptici pentru a întrevedea luptei vreo șansă sau prea lucizi pentru a renunța la speranță de tot. Soluția a fost lasămăsătelas, născută din neputință care a generat neputință. Suntem devorați de o corupție pornită de la blândul lasămăsătelas scoasă de sub orice control. Suntem terfeliți de nerușinarea și manipulați de minciuna unei clase politice alese contra cost și formată în parte de delicvenți care optează între închisoare și parlament pentru imunitatea celui din urmă. Umilințe fără hotar născute din firea noastră de lasămăsătelas, din lenea lipsei noastre de reacție și din mereu vinovata noastră speranță că totul se poate aranja.”