Brave New World 2.0: Tehnologie, Putere și Soarta Democrației

Conferință susținută de Corneliu Bjola, urmată de un dialog cu Magda Grădinaru
Festivalul de conferințe "Despre lumea în care trăim"
Brave New World 2.0: Tehnologie, Putere și Soarta Democrației Conferință susținută de Corneliu Bjola, urmată de un dialog cu Magda Grădinaru

Brave New World 2.0: Tehnologie, Putere și Soarta Democrației

Conferință susținută de Corneliu Bjola, urmată de un dialog cu Magda Grădinaru
Festivalul de conferințe "Despre lumea în care trăim"

În Brave New World, Aldous Huxley imagina, încă din 1932, o societate stabilă și aparent fericită, în care ordinea nu este impusă prin forță, ci prin confort, plăcere și absența dorinței de a spune „nu”. Controlul nu funcționează prin frică, ci prin satisfacție și obișnuință. O lume în care oamenii nu mai simt nevoia să conteste sistemul.

Astăzi nu trăim într-o distopie. Dar asistăm la ascensiunea unei ideologii tehnologice coerente, care capătă influență politică reală. Nu este vorba doar despre produse sau aplicații, ci despre o viziune asupra puterii, statului și societății. Această viziune este promovată de un grup restrâns de investitori, antreprenori și gânditori din Silicon Valley și apare sub diverse etichete: tech libertarianism, Dark Enlightenment, neoreacționarism sau, mai recent, accelerationism.

În forme diferite, aceste curente pornesc de la câteva idei comune:

  • statul și democrația sunt percepute ca lente, ineficiente și depășite
  • regulile, instituțiile și experții sunt văzuți ca piedici în calea inovației
  • piețele și tehnologia ar putea organiza societatea mai bine decât politica
  • libertatea este redefinită ca lipsă de reguli, nu ca responsabilitate față de ceilalți

Unii autori duc aceste idei foarte departe. Curtis Yarvin propune înlocuirea democrației cu „state-firme”, conduse de lideri nealeși, în numele eficienței. Balaji Srinivasan vorbește despre „state-rețea”, comunități digitale care pot ocoli statele naționale. Nick Land oferă cea mai radicală justificare intelectuală a acestui curent, susținând accelerarea neîngrădită a inteligenței artificiale, chiar și cu prețul abandonării civilizației actuale.

Aceste idei nu mai sunt marginale. Figuri extrem de influente precum Elon Musk, Peter Thiel sau Marc Andreessen le promovează, explicit sau implicit, prin investiții, platforme, discurs public și acces direct la putere politică. Ele influențează deja politici legate de inteligență artificială, reglementare, securitate naționala și libertatea de exprimare.

Miza nu este doar economică. Este geopolitică și democratică. Cine stabilește regulile într-o lume organizată prin algoritmi, platforme și infrastructuri private? Cine decide ce este „eficient”, ce este „sigur” și ce este „acceptabil”?

Întrebarea reală nu este dacă tehnologia este bună sau rea. Întrebarea este cine o controlează, în interesul cui și cu ce limite.

Direcția nu este încă fixată. Suntem într-un moment de răscruce. Spațiul de alegere există încă, dar este îngust și se închide rapid.

Corneliu Bjola este profesor de diplomație digitală la Universitatea Oxford și coordonator al Oxford Digital Diplomacy Research Group. Cercetarea sa se concentrează asupra impactului inteligenței artificiale și al tehnologiilor cuantice asupra practicii diplomatice, în special în ceea ce privește luarea deciziilor, negocierile și gestionarea crizelor. 

Este autorul și co-editorul mai multor volume de referință despre diplomația tehnologică și relațiile internaționale digitale. A susținut programe de formare pentru ministere de externe și organizații internaționale și este frecvent invitat ca expert în dezbateri privind tehnologia, politica globală și diplomația. 

În 2026, a fost inclus în Tech Diplomacy Global 50, clasamentul realizat de Tech Diplomacy Global Institute, care recunoaște liderii cu cea mai mare influență în promovarea politicilor responsabile privind tehnologia, guvernanța digitală și cooperarea internațională.

Magda Grădinaru este jurnalistă și editorialistă cu aproape două decenii de experiență în presă,  cunoscută pentru analize politice, interviuri și comentarii pe teme de actualitate internă și internațională. Este o voce influentă în jurnalismul românesc contemporan recunoscută pentru profunzimea analizelor și capacitatea de a contextualiza evenimentele politice și culturale. A lucrat în diferite redacții tradiționale și digitale, incluzând presă de agenție, televiziune și platforme online. A fost parte a echipei fondatoare a publicației SpotMedia.ro, unde a semnat editoriale și rubrici precum Intelectuali față cu istoria și Spot on Europe, concentrându se pe politică, cultură și afaceri europene. În prezent este realizatoarea podcastului Punctul pe știri difuzat la Rock FM și publică interviuri cu personalități intelectuale și experți care explică contextul lumii contemporane.

Eveniment prezentat de MARIUS CONSTANTINESCU, jurnalist cultural şi realizator TV.

Sâmbătă, 16 mai, ora 18.30 

Preț bilet online: 75 lei

Partener principal: Asociația Dedeman 

Parteneri: Filarmonica George Enescu, Asociația ARCCA, Editura Humanitas, Hotel Cișmigiu, Eventbook, Știrile PROTV, Libertatea, Europa FM, Radio România Cultural, RFI România,  Euronews România, Hotnews.ro

місцезнаходження
дата
ціна
замовлення
місцезнаходження
дата
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 16 mai, ora 18:30
замовлення
75 леї

Будьте в курсі ваших улюблених подій

Підписатися

ми також рекомендуємо


Chirurgul Englez DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Chirurgul Englez
DVD - One World Romania
Fortareata DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Fortareata
DVD - One World Romania
Workshop: Corpul Resursă cu Arcadie Rusu
23, 24, 25, 26 Martie în intervalul 19:00 - 21:00, WORKSHOP
Workshop: Corpul Resursă
LINOTIP – Centru Independent Coregrafic
Search Evolution Summit - Main Conference Pass The first SEO conference from Transylvania
3 September 2026
Search Evolution Summit - Main Conference Pass
TBA (Cluj-Napoca)
Inteligența artificială. Ce este, ce poate face și ce înseamnă pentru noi? Conferință susținută de Manfred Spitzer, urmată de un dialog cu Cătălin Ștefănescu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 16 mai, ora 12:30
Inteligența artificială. Ce este, ce poate face și ce înseamnă pentru noi?
Online