Avanpremieră a ediției 2022 a festivalului de conferințe „Despre lumea în care trăim”

Avanpremieră a ediției 2022 a festivalului de conferințe „Despre lumea în care trăim” Luni, 9 mai, la ora 19.30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Avanpremieră a ediției 2022 a festivalului de conferințe „Despre lumea în care trăim”

Luni, 9 mai, la ora 19.30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Luni, 9 mai, la ora 19.30, Fundația Humanitas Aqua Forte și Editura Humanitas vă invită la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o avanpremieră a ediției din acest an a Festivalului  de conferințe „Despre lumea în care trăim”. Invitații care ne prezintă mai multe informații despre temele conferințelor pe care le vor susține sau despre partenerii lor de dialog sunt: Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Alexandru Babeș și Marian Voicu.

Seria anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice „Despre lumea în care trăim” este organizată de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA. Ediția din acest an, care se va desfășura în perioada 21-24 mai la Ateneul Român, își propune să aducă în fața publicului, la fel ca în edițiile precedente, teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte.

 

📅 𝐒𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟐𝟏 𝐦𝐚𝐢, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟏.𝟑𝟎

Eveniment de deschidere

Conferință susținută de 𝐇𝐎𝐑𝐈𝐀-𝐑𝐎𝐌𝐀𝐍 𝐏𝐀𝐓𝐀𝐏𝐈𝐄𝐕𝐈𝐂𝐈, cu tema „Noua ideocrație“, urmată de un dialog cu 𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥 𝐋𝐢𝐢𝐜𝐞𝐚𝐧𝐮

Sub ochii noștri, de la an la an, de un deceniu încoace parcă tot mai mult, o nouă putere ideologică se afirmă, tinzând să pună stăpânire pe ultimele democrații liberale ale lumii. Spre deosebirea de ideocrația clasică, descrisă de politologi ca fiind puterea ideologică exercitată de stat asupra societății, noua ideocrație este puterea ideologică exercitată în mod totalitar de către o elită „iluminată” și militantă asupra restului pasiv și descumpănit al societății – și asta nu într-un regim politic totalitar, ci în condițiile unui regim democratic.

Bilete: https://eventbook.ro/other/bilete-despre-lumea-in-care-traim-noua-ideocratie

 

📅 𝐒𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟐𝟏 𝐦𝐚𝐢, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟕.𝟎𝟎

Conferință susținută de 𝐆𝐀𝐈𝐀 𝐕𝐈𝐍𝐂𝐄, cu tema „Cum au depășit oamenii legile obișnuite ale evoluției?”, urmată de un dialog cu 𝐂𝐨𝐫𝐢𝐧𝐚 𝐍𝐞𝐠𝐫𝐞𝐚

Oamenii sunt o forță a naturii care schimbă fața planetei. Între timp, cimpanzeii, rudele noastre cele mai apropiate, aflați acum în pericol de dispariție continuă să-și ducă viața așa cum au făcut-o vreme de milioane de ani. Și totuși am evoluat prin același proces. Gaia Vince susține că oamenii de astăzi sunt rezultatul coevoluției genelor, mediului înconjurător și culturii. Acum, că am transformat lumea, noi ce vom deveni oare? Conferința va fi urmată de un dialog cu, jurnalist de știință.

Gaia Vince este o cunoscută jurnalistă și realizatoare de emisiuni dedicate științei, fost redactor la Nature și New Scientist, care actualmente scrie pentru The Guardian și BBC.

Bilete: https://eventbook.ro/other/bilete-despre-lumea-in-care-traim-cum-au-depasit-oamenii-legile-evolutiei

 

📅 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚̆, 𝟐𝟐 𝐦𝐚𝐢, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟏.𝟑𝟎

Conferință susținută de 𝐀𝐋𝐄𝐗𝐀𝐍𝐃𝐑𝐔 𝐁𝐀𝐁𝐄𝐒̦, cu tema „Un Premiu Nobel pentru ardeiul iute. O introducere în neurobiologia durerii”, urmată de un dialog cu 𝐁𝐨𝐠𝐝𝐚𝐧 𝐎. 𝐏𝐨𝐩𝐞𝐬𝐜𝐮, medic neurolog și profesor universitar.

La graniţa dintre percepţie senzorială, emoţie şi act cognitiv, durerea continuă să ne provoace şi să eludeze încercările noastre de a o înţelege şi de a o controla. Descoperiri recente din domeniul neuroştiinţelor ne apropie însă de descifrarea codului neural al durerii şi ne dau încredere că vom putea oferi celor aflaţi în suferinţă terapii mai eficiente şi mai uşor de tolerat.

Alexandru Babeș este profesor de neuroştiinţe şi fiziologie la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Laboratorul pe care îl conduce se ocupă de studiul sistemului nervos periferic, al neuronilor senzitivi cu ajutorul cărora simţim durerea şi temperatura ambientală.

Bilete: https://eventbook.ro/other/bilete-despre-lumea-in-care-traim-un-premiu-nobel-pentru-ardeiul-iute

 

📅 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚̆, 𝟐𝟐 𝐦𝐚𝐢, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟕.𝟎𝟎

Conferință susținută de 𝐌𝐀𝐑𝐊 𝐆𝐀𝐋𝐄𝐎𝐓𝐓𝐈, cu tema „Hai să vorbim despre noul Putin”, urmată de un dialog cu 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐕𝐨𝐢𝐜𝐮, jurnalist și realizator al emisiunii 𝐵𝑟𝑒𝑎𝑘𝑖𝑛𝑔 𝐹𝑎𝑘𝑒 𝑁𝑒𝑤𝑠.

Invazia Ucrainei ne dezvăluie un nou Putin – nu mai este jucătorul geostrategic atent și calculat, ci un om furibund care-și asumă riscuri, un bătrân grăbit. Este acesta cu adevărat „un nou Putin”? Sau putem vedea rădăcinile acestei schimbări în evoluția lui ca lider? Și ce ar putea însemna această turnură pentru noi toți în viitor?

Mark Galeotti este expert în istoria modernă, politica și securitatea Rusiei, profesor onorific la University College London și director general la Mayak Intelligence, o firmă de consultanță și cercetare specializată în relațiile cu Rusia.

Bilete: https://eventbook.ro/other/bilete-despre-lumea-in-care-traim-hai-sa-vorbim-despre-noul-putin

 

📅 𝐋𝐮𝐧𝐢, 𝟐𝟑 𝐦𝐚𝐢, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟗.𝟑𝟎

Conferință susținută de 𝐒𝐓𝐄𝐅𝐀𝐍𝐎 𝐁𝐎𝐓𝐓𝐎𝐍𝐈, cu tema „Stalin si Transilvania: Regiunea Autonomă Maghiară în România anilor ´50”, urmată de un dialog cu 𝐒𝐚𝐛𝐢𝐧𝐚 𝐅𝐚𝐭𝐢, jurnalist și doctor în istorie.

Evenimentele tragice din spațiul post-sovietic conferă o actualitate neașteptată cercetării lui Stefano Bottoni despre Regiunea Autonomă Maghiară din România în perioadă stalinistă. Dar cum a fost creat acest experiment de politica națională de tip sovietic chiar în 1952? Și cum a funcționat o regiune cu autonomie pe criterii etnice situată în inima României, locuită în proporție covârșitoare de maghiari secui, înapoiată economic, orientată cultural și istoric înspre Ungaria ca țara mamă?

Stefano Bottoni este conferențiar la Universitatea din Florența, unde predă istoria Europei de Est și istorie universală. Principalul său domeniu de cercetare este politica față de minorități și relațiile interetnice în blocul sovietic.

Bilete: https://eventbook.ro/other/bilete-despre-lumea-in-care-traim-stalin-si-transilvania

 

📅 𝐌𝐚𝐫𝐭̦𝐢, 𝟐𝟒 𝐦𝐚𝐢, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟗.𝟑𝟎

Eveniment de închidere

Conferința susținută de 𝐆𝐀𝐁𝐑𝐈𝐄𝐋 𝐋𝐈𝐈𝐂𝐄𝐀𝐍𝐔, cu tema „Avem oare cu toții destin?”, urmată de un dialog cu 𝐂𝐚̆𝐭𝐚̆𝐥𝐢𝐧 𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚̆𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮, realizatorul emisiunii Garantat 100%.

Destin are orice ființă umană care se așază sub un ideal, fie acesta profesional, moral sau civic, și care iradiază într-o măsură sau alta asupra comunității din care face parte. Fiecare om poate să vrea, sau măcar să încerce, să dea vieții un sens. Întrebarea e câți oameni sunt dispuși să-și asume ca slogan al vieții propoziția „Ce bine că viața nu are un sens! Pot să-i dau eu unul”.

Bilete: https://eventbook.ro/other/bilete-despre-lumea-in-care-traim-avem-oare-cu-totii-destin

 

Gazda acestei ediții a festivalului va fi 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐕𝐨𝐢𝐜𝐮, jurnalist Veridica.ro, realizatorul emisiunii Breaking Fake News.

𝐁𝐢𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞, în valoare de 60 de lei, cele pentru vizionarea online live a conferintelor, în valoare de 50 de lei, precum și abonamentele care permit participarea la toate conferințele din această ediție a festivalului sunt disponibile în rețeaua Eventbook:

️ https://eventbook.ro/festival/festivalul-de-conferinte-despre-lumea-in-care-traim

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe