Despre Alexandru Mironescu și volumele „Calea inimii. Eseuri în duhul Rugului Aprins“ și „Admirabila tăcere. Jurnal. 1968-1969“

miercuri, 13 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Despre Alexandru Mironescu și volumele Calea inimii. Eseuri în duhul Rugului Aprins și Admirabila tăcere. Jurnal. 1968-1969 – miercuri, 13 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Vă invităm miercuri, 13 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o seară dedicată lui Alexandru Mironescu și volumelor Calea inimii. Eseuri în duhul Rugului Aprins și Admirabila tăcere. Jurnal. 1968-1969, apărute recent la Editura Humanitas. La eveniment vor vorbi Sever Voinescu, jurnalist, redactor-şef al revistei Dilema veche, Bogdan Tătaru-Cazaban, doctor în filozofie al Universității din București, cercetător științific la Institutului de istorie a religiilor al Academiei Române, Paul Yawer și Marius Vasileanu, îngrijitorul volumelor. Moderatorul întâlnirii va fi Dionisie Pârvuloiu, redactor al Editurii Humanitas.

„N. Steinhardt spunea despre Mironescu că «era un creștin cum rar întâlnim: nebigot, nehabotnic, nefățarnic; drept și îngăduitor»; părintele Benedict Ghiuș îi recunoștea «calitatea excepțională» de «înțelept», de «adevărat cavaler al spiritului și al credinței», iar Mihai Șora, în prefața sa confesivă, îi evocă «statura spirituală» și «grija pentru soarta comunității». Pornind de la aceste recomandări adamantine, cărțile sale s-ar cuveni să ne trezească atenția. Dincolo de valoarea lor documentară, întregind cunoașterea epocii și, în special, a Grupului «Rugului Aprins», ele ne descoperă o personalitate de talia lui Jacques Maritain, Vladimir Ghika sau Romano Guardini, dacă ar fi să ne gândim doar la confrații săi, mult mai cunoscuți, din aceeași epocă.“ – Bogdan Tătaru-Cazaban

Vezi mai multe detalii

ALEXANDRU MIRONESCU (1903–1973), om de știință, scriitor și ﬁlozof, a urmat studii de ﬁzică și chimie la Universitatea din București și la Sorbona, unde și-a obținut și doctoratul. Un al doilea doctorat, în ﬁlozoﬁe, l-a susținut la Universitatea din București. A activat ca profesor de chimie în cadrul aceleiași universități, la Facultatea de Științe (1929–1949). A făcut parte din celebra grupare a Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim (București). A fost preocupat de relația dintre credință și știință, precum și de complexul raport dintre cultură și spiritualitate. Persecutat de regimul comunist, este îndepărtat din învățământul universitar (1949) și, mai târziu, va ﬁ arestat și întemnițat (1958), alături de ﬁul său, studentul Șerban Mironescu, și de alți membri ai Rugului Aprins, sub acuzația de activitate subversivă. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare şi eliberat în 1963. A desfăşurat o activitate publicistică prodigioasă. În afară de lucrări de specialitate, a publicat romanele Oamenii nimănui (București, 1935) și Destrămare (București, 1939), precum și lucrări cu caracter ﬁlozoﬁc și teologic, printre care Limitele cunoașterii științiﬁce (București 1945, republicată în 1992 și 1994) sau Certitudine și adevăr (f.a., republicată în 1992). Postum, i-au fost publicate romanele Serile singurătății (București, 1996) și Ziduri între vii (București, 1996), un volum de versuri, Poeme ﬁlocalice (Slobozia, 1999), un volum de teatru, Ruth. Coborâți la prima? (București, 2003), și câteva cărți de eseuri: Kairos: Eseu de teologia istoriei (București, 1998), Docendo discitur (Constanța, 1999), La scaunul singurătății (Cluj-Napoca, 2015). Tot postum i-a mai apărut un jurnal de idei, Floarea de Foc (București, 2001 și 2019), alături de volumul Admirabila tăcere. Jurnal, 1967–1968, București, 2015; Humanitas, 2019). Următoarele volume ale jurnalului său se aﬂă în curs de publicare la Editura Humanitas.