Samanul Mut (sezonul II) - Episodul 5

Simion Bogdan-Mihai (cobză, voce) prezintă:

ŞAMANUL MUT, SEZONUL II

EPISODUL 5: MUZICI ROMÂNEŞTI ŞI EVREIEŞTI DIN MOLDOVA DE SUS

Invitaţi:
Doru Farcaş (vioară)
Vasile Bădeliţă (fluier)
Paraschiv Burcea (ţambal de concert)
Ionuţ Chitic (contrabas)

Acces: 20 RON

=============================================

Ţinutul Botoşanilor este situat în extremitatea nordică (sau „de sus”) a Moldovei. Munţii şi dealurile cu livezi, fâneţe şi păduri ar putea sta la temelia unei râvnite prosperităţi. Dar satele şi târgurile patriarhale ale Botoşanilor se modernizează icnit şi cu o lentoare specific moldovenească. Nu e însă mai puţin adevărat că oamenii sunt orgolios impregnaţi de amintirea unui trecut mai bun şi a unei vieţi culturale intense, din care s-au ridicat doi artişti importanţi ai României: ziaristul poet Mihai Eminescu şi compozitorul George Enescu.
În primele decenii ale sec. XX evreii din această regiune au emigrat masiv în Statele Unite. O bună parte din ei s-au stabilit la New York. Muzica adusă „de acasă” i-a ajutat o vreme să-şi păstreze identitatea, să se solidarizeze şi să se integreze cu şocuri minime în societatea americană. Dar odată cu schimbul de generaţii, această muzică şi-a diminuat popularitatea în beneficiul unora mai tinere, originare din lumea nouă. Prin anii `70 - `80, pe fondul unei mişcări revivaliste care a mobilizat într-un fel sau altul întreg spaţiul cultural euro-american, evreii din New York au început să-şi îndrepte atenţia către muzica părinţilor şi bunicilor lor. Ei au reconstituit-o cu sprijinul oamenilor vârstnici, au înnoit-o, au răspândit-o prin lume prin concerte şi înregistrări sub numele de „klezmer” şi au transformat-o într-un blazon trans-frontalier al etnicităţii iudaice.
Lunga suzeranitate otomană (sec. XVI - XIX) a Botoşanilor implica unele servituţi economice, dar mai ales – important din perspectiva care ne interesează aici – favoriza menţinerea ţinutului în raza de influenţă a culturii balcanic-orientale, o cultură concurată energic, pe la sfârşitul sec. XVIII, de cea central-europeană. Miraculos, cea mai mare parte a Botoşaniului a rămas alipită de trupul Moldovei, chiar atunci când regiunile învecinate au suportat transferări intempestive când în imperiul austro-ungar, când în cel rus sau sovietic. Botoşaniul este populat astăzi în principal de români. În decursul vremilor, alături de ei au vieţuit huţulii (care trăiesc şi azi adunaţi în câteva sate, fără să-şi fi păstrat cu obligativitate limba), evreii (foarte numeroşi încă de la sfârşitul sec. XVIII, majoritatea galiţieni, în parte deportaţi sau ucişi în cursul celui de-al doilea război mondial, în parte stabiliţi în Statele Unite şi Israel) şi ţiganii (ursari sau lăutari).
Muzica evreilor (doar din diaspora) de astăzi, s-a îndepărtat, aşa cum e şi firesc, de cea de dinaintea războiului, dar rădăcinile sale est-europene au rămas încă clar perceptibile. România, şi cu deosebire nordul provinciei Moldova, s-a situat – alături de Ucraina, Republica Moldova, Slovacia, Republica Cehă şi Polonia – în aria geo-culturală în care sunt implantate aceste rădăcini.
Toate grupurile etnice au avut sau au muzici proprii, contingente cu cea a românilor, şi în acelaşi timp capabile să influenţeze devenirea acesteia din urmă. Deşi se deteriorează rapid şi denivelat – unele genuri muzicale sau dansuri conservându-se mai bine decât altele – cultura muzicală tradiţională a regiunii este încă vie.
Simion Bogdan-Mihai (cobză, voce)
Doru Farcaş (vioară)
Vasile Bădeliţă (fluier)
Paraschiv Burcea (ţambal de concert)
Ionuţ Chitic (contrabas)